Din cuprinsul articolului
Un medic veterinar și un angajat al unei asociații de vânătoare din Roznov au fost condamnați penal pentru uciderea a 13 câini care aveau stăpân. Cei doi au fost găsiți vinovați de uciderea animalelor fără drept și instigarea la această faptă. Judecătoria Piatra Neamț le-a aplicat fiecăruia o amendă penală de 3.750 de lei, echivalentă cu 150 de zile de amendă la 25 lei pe zi.
Conform hotărârii instanței, cei doi inculpați au fost avertizați că, în cazul în care nu își achită amenzile cu rea-credință, sancțiunea va fi înlocuită cu un număr corespunzător de zile de închisoare. Această decizie subliniază gravitatea faptelor comise și necesitatea respectării legii în ceea ce privește protecția animalelor.
„Atrage atenția inculpatului (…) că, potrivit art. 63 alin. 1 Cod penal, neexecutarea, cu rea-credință, a pedepsei de 3.750 lei amendă penală, în tot sau în parte, atrage înlocuirea numărului-zilelor amendă-neexecutate cu un număr corespunzător de zile închisoare”, conform instanței, citată de presa locală.
Cei doi trebuie să mai achite părții vătămate aproape 600 de lei, contravaloarea unui sistem de supraveghere achiziționat după dispariția câinilor. Decizia instanței de fond nu este definitivă.
Datele dosarului în care au fost uciși 13 câini
Cercetările au stabilit că în schimbul arendării unui teren, cel de-al doilea făptaș s-a angajat să ajute o vecină ori de câte ori avea nevoie. În octombrie 2021 femeia s-a internat în spital și l-a rugat pe bărbatul de 62 de ani să se ocupe de îngrijirea și hrănirea celor 14 câini – 10 adulți și 4 pui – pe care-i avea în gospodărie. Au avut loc și discuții referitoare la diminuarea numărului patrupedelor prin identificarea unor organizații care să le adopte. Simultan părțile au convenit ca o echipă de muncitori condusă de acuzat să renoveze casa părții vătămate. Lucrările au avut loc în perioada 29 noiembrie – 2 decembrie, timp în care femeia a fost plecată la unul din copii. Când s-a întors a mai găsit doar un câine și deși bărbatul i-a spus că ar fi predat animale unei asociații, a stârnit suspiciuni care au condus la deschiderea unui dosar penal.
Chiar dacă nici unul din cei doi făptași nu au recunoscut acuzele aduse, probele, inclusiv declarațiile muncitorilor care au făcut renovarea, au condus la concluzia că sunt vinovați.
S-a stabilit că angajatul asociației de vânătoare l-a convins pe veterinar să eutanasieze câinii chiar dacă nu erau agresivi, bolnavi cronici și nu aveau suferințe incurabile.
Martorii au declarat că medicul le-a făcut injecții în urma cărora câinii au decedat. Apoi corpurile au fost puse în saci fiind duse într-o locație necunoscută.