Până acum, Comisia Europeană făcea o diferență substanțială între animalele sălbatice și cele aflate în captivitate. Grație votului Parlamentului European, animalele fără stăpân nu vor mai fi definite ca ”animale sălbatice”, ci vor face parte dintr-o nouă categorie, cea a ”animalelor fără stăpân din specii domestice”, anunţă Vier Pfoten. “Este crucial ca animalele abandonate sau fără stăpân să nu mai fie sub incidența categoriei ”animale sălbatice” pentru a fi evitată eradicarea în masă a acestora. Câinii trebuie considerați ca animale domestice, chiar și în cazul în care nu se află sub control uman direct. Acest lucru contrazice inclusiv Tratatul de la Lisabona, care definește animalele ca ființe care simt”, explică Dr. Marlene Wartenberg, director al biroului de politici europene al VIER PFOTEN de la Bruxelles.Un alt mare câștig pentru bunăstarea animalelor este acela că parlamentarii europeni au votat și în favoarea unui amendament ca obligă statelor membre, inclusiv România, să creeze un sistem de identificare și înregistrare a câinilor până la 1 ianuarie 2018 și să prezinte un raport despre acest sistem.