Din cuprinsul articolului
Să ai un animal de companie este o responsabilitate mare. Asta înseamnă că în permanență trebuie să decizi și să planifici timpul în funcție de nevoile acestuia. Nu este ușor, vacanțele pot fi influențate de prezența animăluțului din viața ta, iar timpul liber trebuie petrecut pet-friendly. Însă toate acestea sunt niște detalii nesemnificative pentru iubitorii de animale. Atunci când îți dorești cu adevărat un animal de companie iei în calcul doar avantajele pe care acesta le aduce. Iată o listă cu motive pentru care ar trebui sa ai un animal de companie.
Animalele de companie pot oferi afecțiune necondiționată, care poate ajuta la reducerea stresului și la creșterea bunăstării emoționale. Nu este nimic mai înduioșător decât să ai un animăluț de companie care să îți fie alături indiferent ce activitate faci. Acestea sunt capabile să îți iubire și alinare în orice situație, fără a te judeca și fără a aștepta nimic în schimb. Timpul petrecut cu acesta poate fi foarte relaxant, așa că dacă încă nu ai unul te sfătuim să alegi ce ți se potrivește mai bine pentru caracterul și programul tău.
Multe animale de companie, cum ar fi câinii, necesită plimbări zilnice și exerciții, care pot ajuta la menținerea unei vieți active și sănătoase. Dacă îți dorești să faci mai multă mișcare, ia în calcul să îți adopți un animal de companie. În plus, mișcarea făcută alături de prietenul tău necuvântător poate fi cu adevărat relaxantă datorită interacțiunii cu acesta.
Dacă trăiești singur sau petreci mult timp singur, a avea un animal de companie poate ajuta la prevenirea sentimentelor de singurătate și izolare. Atunci când îți alegi un animal de companie, știi sigur că nu vei mai fi singur niciodată. Aceștia preferă să îți fie alături în orice condiții, atunci când vezi un film, când gătești și chiar când faci duș. În special în cazul câinilor, cei mai mulți dintre ei nu au conceptul de intimitate.
Îngrijirea unui animal de companie poate fi o oportunitate bună pentru a învăța și a dezvolta responsabilitate. Aceștia au nevoie de îngrijire totală, de la hrană, la baie, la plimbările atât de necesare și la vizite la medic fie pentru anumite probleme medicale, fie pentru tratamente regulate cum ar fi vaccinări și deparazitări. Un animal de companie este o metodă foarte bună de a-ți responsabiliza copilul. Să aibă un animal de companie al lui, pe care trebuie să îl îngrijească permanent, poate fi o metodă foarte bună să îl faci un adult responsabil.
Pot exista beneficii pentru sănătatea fizică și emoțională când ai un animal de companie, cum ar fi reducerea tensiunii arteriale și a riscului de depresie. Pentru sănătatea fizică am specificat cum activitățile fizice mai intense pe care le desfășori când ai un animal de companie, prin plimbările acestuia și joaca cu el, te poți menține în formă. De asemenea, a-ți petrece timpul cu animalul de companie care te iubește necondiționat și care îți arată afecțiune poate fi de mare ajutor în cazul în care ești predispus la depresie sau anxietate.
Animalele de companie pot fi surse de divertisment și distracție, oferind oportunități pentru activități amuzante și jocuri împreună. O plimbare în parc, joaca cu mingea sau un frisbee și chiar drumeții montane alături de prietenul tău blănos pot fi activități extrem de distractive.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…