Autor: Silvana ChiujdeaUn adolescent din Kârgâzstan a murit de ciumă bubonică după ce a mâncat carne de marmotă. Deşi decesul a fost înregistrat săptămâna trecută, abia acum medicii au diagnosticat cauza exactă a morţii. Autorităţile au intrat îmediat în alertă şi încearcă să determine dacă există şi alte persoane din satul respectiv care ar putea suferi ciuma neagră.
Temir Issakunov, în vârstă de 15 ani a mers cu prietenii şi familia la un grătar pe munte: El a început să se simtă rău imediat după ce a mâncat carne de marmotă, informează METRO.Potrivit oficialilor locali, baiatul a murit la spitalul din Karakol şi peste 100 de persoane, inclusiv 19 doctori se află în prezent în carantină. Trupul lui Temir Issakunov a fost incinerat, iar cenuşa este păstrată în condiţii speciale de siguranţă. Alţi 2.000 de oameni din regiunie sunt testaţi pentru a fi identificate eventuale cazuri similare.