Din cuprinsul articolului
Acești câini afectuoși, blânzi și puțin pretențioși sunt perfecți pentru seniori.
După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre noi facem lucrurile mai încet. Intervin limitări fizice și unii preferă o casă mai mică, de exemplu. Dar trebuie să renunți și la animalele de companie, cum ar fi câinii? Ei, bine, nu!
Trebuie doar să găsești un câine care se potrivește stilului de viață. Din păcate, limitările fizice vin împreună cu retragerea din viața socială.
Un studiu realizat în Marea Britanie a arătat că 22% dintre seniori vorbesc în medie cu numai trei persoane într-o săptămână. Mai mult, mii de persoane nu discută față în față cu nimeni, astfel că 33% spun că se simt singuri iar 54% cred că o scurtă conversație cu un vecin sau o cunoștință le-ar face ziua mai frumoasă, potrivit studyfinds.org..
Însă un câine îi ajută să facă față singurătății. Nu doar că oferă companie, dar este și un bun motiv pentru a ieși din casă, a face o plimbare și a începe o conversație.
Cercetările arată că 67% dintre persoanele vârstnice au un risc mai scăzut de a muri, din orice cauză, dacă au activitate fizică moderată, de cel puțin 150 de minute/săptămână. Din nefericire, mulți câini cu cerințe scăzute de alergare, sunt adesea crescuți pentru drăgălășenie în loc de sănătate.
Cele mai potrivite rase de câini pentru seniori
1. Shih Tzu
Shih Tzu este câinele cel mai frecvent recomandat pentru vârstnici. Acest câine prietenos este un însoțitor excelent în casă și în afara ei. Este amabil cu alți oameni și animale de companie. Este un partener iubitor și loial. Nu este agresiv, au dimensiuni mici și sunt astfel foarte potriviți într-un apartament.
Din cauza nasului turtit, acesta poate avea probleme de respirație iar ochii exoftalmici îl predispune la probleme oculare.
2. Bichon Frise
Acest câine pufos și alb este dulce și afectuos, perfect pentru persoanele în vârstă care vor o companie plăcută. Necesită o întreținere redusă, sunt ușor de dresat pentru a-și face nevoile afară. Sunt inteligenți și ascultători, au o fire plăcută și veselă. Câteva plimbări scurte pe zi sunt suficiente.
Bichon Frise are însă nevoie de periaj frecvent. Are o greutate medie de 7-12 kg.
3. Pudel și Bichon Maltez
Aceste rase au nevoi și dimensiuni similare cu cei anteriori. Sunt câini potriviți pentru persoanele vârstnice. Sunt inteligenți, blânzi și afectuoși și ușor de dresat. Ca toți câinii au nevoie de plimbări zilnice dar sunt mulțumiți să se joace în casă ori să stea pe canapea.
Bichonul Maltez este dulce, calm și adaptabil. Au nevoie de plimbări scurte și ușoare, sunt ușor de transportat și sunt potriviți pentru spațiile mici de locuit.
4. Ogar
Însă câinii pentru seniori nu trebuie să fie neapărat de mici dimensiuni. Cei care doresc un câine ceva mai mare, care să nu-i obosească, pot alege ogarii.
Sunt slabi și relaxați. În pofida dimensiunilor, nu sunt agitați. Se bucură de plimbările zilnice dar și să stea întinși pe canapea.
Ogarii italieni iubesc compania, sunt puțin mai anxioși, astfel că sunt prefecți pentru persoanele vârstnice.
5. King Charles
Este un câine afectuos și ușor de dresat, care necesită întreținere redusă și sunt grozavi pentru seniori. King Charles este însă predispus la afecțiuni cardiace și are unele probleme de respirație.
Are nevoie de plimbări scurte și este predispus să devină supraponderal astfel că are nevoie de o dietă sănătoasă.