Din cuprinsul articolului
O capră sparge ușa unui bloc de lux din București. În cartierul bucureștean Pipera, trei capre au încercat să intre într-un bloc, dar au fost oprite de ușă. Una dintre ele a persistat în a încerca să spargă geamul, iar după mai multe încercări, a reușit să-l facă țăndări, abandonând apoi „misiunea”. Incidentul s-a petrecut în toiul zilei, provocând uimirea trecătorilor.
Un videoclip publicat pe 21 septembrie de Corina Băcanu pe Facebook surprinde momentul în care trei capre încearcă să intre într-un bloc din cartierul Pipera. Una dintre capre încearcă să deschidă ușa și, după mai multe încercări, sparge geamul cu coarnele. Celelalte două capre se îndepărtează, dar cea de-a treia capră nu cedează până când reușește să spargă geamul. Acțiunea a fost surprinsă în imagini care au devenit virale pe rețelele de socializare.
Deși a reușit ceea ce-și propusese, animalul a fugit imediat după ce geamul s-a făcut țăndări.
Se pare că unul dintre locatarii blocului ar fi mers la Poliție pentru a semnala incidentul, însă oamenii legii nu au putut face nimic în legătură cu acest caz: „Da’ ce vreți, domne, să amendăm caprele?!??”.
Reacțiile internauților
Internauții au comentat întâmplarea:
„Trebuia să scrie pe ușă «trageți, nu împingeți» și înțelegeau și caprele alea, că e și ele dive de lux de Pipera”, a spus un utilizator Facebook.
„În România toată suflarea este pusă pe jaf, indiferent de numărul de picioare!”, „«Ficusul» ăla de lângă ușă e de vină! Prea le făcea poftă de verdeață”, „Dacă ușa nu ar fi fost închisă, poate intrau civilizat, faceau niște brânză…”, sunt câteva dintre comentariile lăsate de utilizatorii platformei sociale.