Silvana ChiujdeaTrei vânători au provocat un val de proteste în Canada, după ce au împuşcat un elan albinos rar, considerat a fi spiritul sacru al inienilor Mi’kmaq. Acum ei ar face aproape orice pentru a drege lucrurile, aşa că şi-au oferit întreaga cooperare ca indigenii să poată desfăşura celemonialul în onoarea animalului sacru. Potrivit Daily Mail, deși, în Canada, nu este ilegal să împuşti un elan alb în timpul sezonului de vânătoare, indienii Mi’kmaq consideră că cei trei au încălcat o regulă nescrisă, care ţine de credinţa şi cultura lor, ce se respectă de generații întregi.Îniţial vânătorii au considerat că excursia lor la Cape Breton Highlands din Nova Scotia în Canada a fost una foarte reuşită şi chiar s-au lăudat cu trofelul lor postând fotografii pe reţelele de socializare. Ei susţin că habar n-aveau că ceea ce au considerat a fi o vânătoare bună va provoca indignare în rândul comunităţii Mi’kmaq care consideră că aceste creaturi albinoase sunt „spirite” sacre.Vânătorii au aflat ce eroare gravă au comis abia când, după ce au dus capul elanului la un magazin specializat pentru a fi împăiat şi transformat în trofeu. Atunci au descoperit că animalul ar fi considerat sacru. Ei au promis indienilor Mi’kmaq că vor înapoia comunităţii şi pielea elanului şi vor participa, în perioda imediat următoare, la ceremonia sacră ce va fi organizată. „Aceasta arată dorința lor de a coopera și capacitatea de a arăta respect pentru cultura și istoria populaţiei Mi’kmaq”, a declarat un reprezentat al indigenilor. Acesta a atras atenţia că deşii construirea relaţiilor dintre populaţia aborigenă și non-aborigenă a făcut un pas înainte prin conştientizarea semnificaţiei actului comis, totuşi legislaţia ar trebui să acorde o protecţie clară animalelor care prin tradiţie sunt considerate sacre de poporul său, astfel încât vânarea lor să fie interzisă.