Joi seara, la Piaţa Universităţii din Bucureşti, mai mulţi oameni au îndurat frigul şi ploaia pentru a face un mesaj cunoscut: „Paştele ucide trei milioane de miei! Sărbătoare sau măcel?”Protestatarii subliniază că sacrificarea mieilor este dureroasă, chinuitoare pentru aceste animale şi face parte dintr-o listă de mofturi barbare ale românilor. „Nu trebuie să sărbătorim Paştele prin moartea unor suflete nevinovate, unor pui de animal care plâng exact ca nişte copii”, a spus un militant pentru oprirea acestei tradiţii sângeroase. În Italia oamenii au ieşit în stradă după ce a fost făcut public un set de fotografii cu măcelărirea mielor!Poze cu miei morţi de la fermele de animale i-au făcut pe credincişii din ţara sfântă să iasă în strada şi să protesteze împotriva Paştelui. Italienii susţin că au tolerat destul această barbarie, iar consumatorii ar trebui introduşi în programe de informare, deoarece „noi chiar credem că oamenii nu ştiu ce mănâncă!”, spun aceştia.În imaginile filmate se vede cum mieii plâng de frică şi sunt ucişi fără milă, fermierii provocându-le animalelor stres şi durere.