Câinii cântăreţei Amna au devenit extrem de geloși în perioada de maternitate a stăpânei lor, asta pentru că solista a evitat contactul cu ei în perioada sarcinii.
“Amna a ajuns să se teamă de comportamentele câinilor ei, uşor agresivi – o mârâie ca pe un străin de fiecare dată când se apropie. Asta pentru că odată cu evitarea lor, câinii s-au simţit abandonaţi”, explică dresorul pentru Libertatea. După un curs intensiv, blănoşii cântăreţei au început să-şi respecte puţin mai mult stăpâna, dar cei doi câini ai Amnei, Spike şi cu Hatchy, sunt în continuare geloşi din cauza micuţului David, capitol la care se mai lucreză.
“Am învăţat care e cea mai bună recompensă pentru câini: cărniţa de vită. Cu Spike am ceva emoţii, e un lup cu o personalitate puternică, e câinele care mă însoţea la alergat înainte de a rămâne însărcinată şi care, atunci când îl privesc, am senzaţia că se încruntă”, spune Amna.
V.M.