Numărul animalelor de companie din Japonia este mai mare decât al copiilor, potrivit Daily Mail. Astfel, sunt 22 de milioane de necuvântătoare și 17 milioane de copii, trend care ar putea evolua în favoarea animalelor, susțin autoritățile japoneze.
Un exemplu de top care ilustrează tendința japonezilor de a înlocui copiii cu câinii este Toshiko Horikoshi, un chirurg ocular de succes, în vârstă de 50 de ani, care locuiește într-un cartier scump din Tokyo. Pe lângă luxosul apartament deținut și un Porsche în garaj, ea este stăpâna a doi câini, Ginger și Tinkerbell, în garderoba cărora se găsește o colecție copleșitoare de haine de vară și iarnă. În cartierul chirurgului, este aproape imposibil să găsești un magazin cu haine pentru copii, întrucât cele cu accesorii pentru animale sunt predominante.
Tendința se întâlnește însă și la alte niveluri, în special în rândul tinerilor. Jiro Akibo, un cameraman TV, în vârstă de 42 de ani, are un câine din rasa teckel pe care îl consideră copilul lui, lucru care se observă și din numele pe care I l-a dat patrupedului First Little Boy. “Mi-ar plăcea să facem un copil, însă prietena mea nu este de acord, pentru că este foarte greu să aibă un serviciu și să îngrijească și un copil și își dorește să-și păstreze jobul. Salariile noastre nu au crescut, totul este foarte scump și e mai ușor să ai un câine decât un bebeluș, care ar presupune și schimbarea casei cu una mai mare, lucru pe care nu ni-l putem permite”, explică Jiro.
Medicul Horikoshi recunoaște și ea că și-a luat câini ca să-și protejeze cariera. “Șeful meu mi-a spus că dacă vreau să fiu un doctor bun, nu trebuie să fac copii, pentru că aceștia mi-ar distruge cariera”, spune femeia.
Un alt stăpân de câine admite însă că patrupedul nu este un substitut perfect pentru un copil: “Indiferent de câte haine scumpe i-ai lua câinelui și indiferent de cât de drăgălaș arată în ele, cel mai bun prieten al omului nu poate înlocui un om”.
Tinerii au puţini bani și înregistrăm o stagnare la nivelul economiei care îi loveşte mai ales pe bărbaţii tineri. În acelaşi timp, libidoul tinerilor japonezi scade, 32% dintre ei afirmând că evită să facă sex întrucât consideră că le-ar scădea succesul la examene. La rândul lor, femeile amână să se căsătorească, condiție esențială pentru japonezii care vor să aibă copii. Toate astea nu încurajează natalitatea.” Kunio Kitamara, director la Centrul Japonez de Cercetare pentru Planificare Familială.
Totul pentru câini: geantă Hermes de 1.000 de lire sterline, blugi și uniforme școlare
Costurile pentru întreținerea unui câine și pentru satisfacerea unor mofturi nu sunt mici. Anual, japonezii cheltuiesc în jur de 8 miliarde de lire sterline pe articole de lux destinate animalelor de companie. O geantă Hermes pentru câini costă 1.000 de lire sterline, iar o pereche de blugi sau o uniformă școlară pentru patrupede ajunge la 230 de lire. La acestea se mai adaugă bijuterii, scutece sau cărucioare.
Accesoriile scot în evidență câinele care își însoțește stăpânii în restaurantele unde poate sta la masă cot la cot cu oamenii și mânca hrană organică. Pentru câinii stresați, există cursuri de yoga, masaje cu creme și spa- uri unde se pot relaxa.
Nici cheltuielile în cazurile de deces nu sunt mici. Un pachet de lux ce conține un ritual budist și un minitemplu poate fi cumpărat cu 7.000 de lire sterline. “Am văzut oameni care au plâns mai mult la moartea animalului de companie, decât la moartea unui părinte sau bunic, pentru că, pentru mulți, animalul este copilul pe care nu-l au”, observă un specialist.
Pentru cei care nu-și permit să aibă un câine, dat fiind că un pui de pomeranian sau teckel poate costa și 4.000 de lire sterline, există și posibilitatea de a închiria unul timp de o oră. Clienții primesc, odată cu câinele, o lesă și o punguță cu care să adune mizeria făcută de animal.