Potrivit listverse.com, multe personaje istorice celebre au avut animale de companie, la fel de celebre, nemultumindu-se numai cu pisici sau caini.Papa Leo X – a detinut un elefant albIn multe parti ale Asiei de Sud-Est, elefanti albi (mai de graba o varietate de culoare extrem de rara de elefant asiatic, decat o specie separata) erau considerati animale sacre, aducatoare de noroc, simboluri al regalitatii si/sau divinitatii. Papa Leo X (un membru puternic al familiei Medici), se spune ca a primit un elefant alb, numit Hanno, cadou pentru incoronarea sa. I-a fost daruit de catre Regele Manuel I al Portugaliei. Elefantul a fost trimis de la Lisabona la Roma, in 1514, impreuna cu cei doi instructori. Hanno era, asadar, un elefant bine instruit si extrem de inteligent, capabil sa inteleaga ordinelor primite si sa se supuna comenzilor care i se dadeau. A devenit rapid animalul de companie preferat al Papei si, pentru el a fost construita o incinta speciala, in apropiere resedintei papale. Din pacate, Hanno nu s-a adaptat prea bine la noua lui casa si, la trei ani dupa sosirea la Roma s-a imbolnavit. Papa a adus cei buni doctori pentru a-l trata, dar, din pacate, animalul a murit. Hanno a fost ingropat in Cortille del Belvedere, iar Papa l-a rugat pe Raphael se picteze o fresca comemorativa pentru elefant. Mai mult, Papa a scris un poem dedicat animalului, regretand enorm moartea sa prematura (elefanti pot trai pana la 70 de ani, dar Hanno nu a apucat nici macar sapte).Ivan cel Groaznic si ursiiDespre Ivan cel Groaznic se spune adesea ca a tinut doi sau chiar mai multi ursi in pivnite speciale in castelul lui, unde erau infometati in mod voit. Uneori, tiranul le arunca ursilor, de mancare, prizonieri. Desi unii autori de lucrari despre aprigul conducator, faceau referire la acesti ursi ca la niste „animale de companie”, se pare ca Ivan nu a avut nici o legatura afectiva cu aceste animale. Ba din contra, de tanar se purta foarte crud cu animalele si, mergea la vanatoare de ursi salbatici pentru amuzament. Asa ca, ursii pe care-i avea in castel ii folosea, de fapt, pentru intimidare.Si tot ursi a avut si presedintele SUA, Thomas Jefferson – dar, in acest caz, primise cadou, doi pui de grizzly. Dar poate cea mai veche slabiciune a unui domnitor, pentru ursi, apartine lui Ptolemeu al II-lea, rege al Egiptului, 285-246 î.Hr., despre care se spune ca a fost foarte atasat de un „urs alb”, pe care l-a detinut in colectia sa privata de animale de companie. Acest „urs alb” este adesea considerat a fi primul urs polar captiv din istorie.Josephine Bonaparte, urangutanul si altele… Prima sotie a lui Napoleon Bonaparte si-a dorit, si a avut, ca multi dintre aristocratii francezi ai momentului, animale de companie exotice. Favorit a fost un urangutan de sex feminin, caruia i se permitea chiar sa se alature stapanei sale, la mesele festive, unde animalul era servit cu napi. Mai mult, urangutanul era frumos imbracat, intr-o camasa de bumbac alb, si, in fata oaspetilor se purta foarte bine. De multe ori, noaptea, urangutanul dormea in pat, alaturi de imparat si sotia sa. Josephine mai era pasionata de caini, iar Fortune (Pug/Mops) era folosit de catre imparateasa pentru a trimite mesaje secrete catre familia ei, in timp ce era tinuta prizoniera la Les Carnes si unde doar Fortune o putea vizita.In afara de urangutan si de ciini, Josephine a avut pasari exotice si animale ierbivore. Nicolas Baudin – era un explorator francez, care avea misiunea de a-i procura imparatesei animale exotice pentru colectie. Acesta a trimis in Franta animale neobisnuite, inclusiv canguri, emu sau lebede negre australiene.Marchizul de La Fayette si aligatorul americanSe spune adesea ca presedintele american John Quincy Adams a detinut un aligator ca animal de companie, la Casa Alba, dar acest lucru nu este pe deplin adevarat. Pentru ca, se pare ca, reptila apartinea Marchizului de La Fayette, care o primise in dar intr-unul dintre turneele sale prin tara. Cand a vizitat Casa Alba, La Fayette a adus cu el si animalul, pe care l-a tinut intr-o cada in Camera de Est, spre stupoarea celor de acolo. John Quincy Adams gasea sperieturile angajatilor, atunci cand dadeau peste aligator, extrem de amuzante. Cand a plecat insa de la Casa Alba, La Fayette a luat cu el si reptila.Iar acesta nu a fost singurul aligator de la Casa Alba. Pentru ca, si cel de-al doilea fiu al lui Herbert Hoover, Allan, a avut doua astfel de animale, carora le era chiar permis sa hoinareasca libere in jurul Casei Albe. 6.000 de anghile pentru Licinius MuraenaRomanii au fost, în general, foarte atasati de anghila pictata – care era considerata nu doar o delicatesa, ci si un excelent animal de companie. In unele aristocratii extravagante pestele era impodobit cu bijuterii, iar despre consulul roman Licinius Muraena (care si-a primit numele chiar de la pestele pe care l-a crescut) se spune ca a iubit anghila pictata mai mult decat orice altceva. El a avut in jur de 6.000 de exemplare in bazine speciale amenajate pe proprietatea sa si, ca hrana, uneori le oferea „companionilor” – sclavi vii. Totusi, unii experti nu sunt convinsi ca „pestele de companie” al consulului roman era anghila pictata, deoarece acestea sunt extrem de periculoase in cazul in care sunt mancate, pentru ca sangele lor contine substante extrem de toxice, si poate provoca boli grave sau chiar moartea.Nero si PhoebeSingura creatura pe care imparatul roman Nero a iubit-o se pare ca a fost tigroaica Phoebe, animalul sau de companie. Nero a vazut tigroaica, pentru prima data, ca pe o fiara de lupta, in Colloseum, unde a fost impresionat de ferocitatea ei. Imparatul spunea despre animal ca provoca haos mai mult decat trei tigri la un loc. Nero a decis sa-i crute viata si sa o pastreze alaturi de el. A pus slujitorii sa construiasca o cusca din aur pentru Phoebe, desi aceasta nu ramanea inchisa tot timpul. Uneori era invitata la cina, alaturi de stapanul ei, chiar si cand Nero avea oaspeti! Desigur, oricine il deranja sau irita pe Nero, ajungea hrana pentru Phoebe.Ramses al II a ales un leuConsiderat a fi cel mai mare si cel mai puternic faraon al tuturor timpurilor, despre Ramses al II-lea se spune ca a fost un mare iubitor de pisici. Unii afirma chiar ca, faraonul a adus un numar important de feline din alte tari, in Egipt (unde pisicile locale erau considerate sacre). Dar, ca animal de companie, Ramses a preferat un leu, mascul adult, al carui nume egiptean a fost tradus variat ca „ucigas de dusmanii”, „cel care respinge inamicul” sau chiar „invincibilul”. Leul nu a fost doar un animal de companie la palat, dar, l-a ajutat pe Ramses si in lupte.Un graur pentru MozartDespre Mozart, considerat de unii cel mai mare geniu muzical din toate timpurile, exista insemnari potrivit carora, la un moment dat, a cumparat de la un magazin de pasari – un graur – pe care l-a pastrat ca animal de companie, timp de trei ani. In acesti ani, Mozart a fost extrem de atasat de pasare, la care facea referire cu afectiune, folosind expresia – „un mic prostut” si admirand capacitatea acesteia de a imita sunete din piesele compuse chiar de el. Cand a murit graurul, Mozart s-a intristat ca la moartea unui membru al familiei, a organizat o inmormantare si chiar a compus un epitaf pentru pasare.Poetul Virgiliu a surprins, cu o muscaVirgiliu, poet roman cunoscut mai ales pentru epopeea Eneida, a avut o slabiciune pentru muste. Desigur, ideea de a avea o musca drept animal de companie este putin exagerata, insa el a facut ceva iesit din comun in acest sens. Vergiliu a aflat ca, in acea vreme, autoritatile planuiau sa confiste pamanturile celor bogati si sa le dea veteranilor de razboi, cu exceptia pamanturilor pe care se aflau mausolee. El a organizat funeralii impresionante (cu orchestra, bocitori, personalitati ale timpului si multi iubitori de poezie) pentru o musca, despre care el a spus ca a fost animalul sau de companie. Insecta a fost ingropata intr-un mausoleu foarte scump, edificiu care i-a salvat pamanturile.Salvator Dali si ocelotul Babou
Salvador Dali va ramane in istorie drept un om foarte excentric.Intr-o zi, Dali a fost vazut si fotografiat, la Paris, cum mergea pe jos cu un furnicar in lesa, dar, se pare ca acest animal nu era al lui. Real a fost insa ocelotul Babou, pe care Dali il lua cu el chiar si atunci cand mergea la restaurante de lux.