Pentru ca nu doar oamenii iubesc actoria, in istoria cinematografiei autohtone au existat multe personaje din lumea animalelor care au ramas in memoria colectiva. Spre exemplu, cainii Calu’, prietenul „Pistruiatului”, Costel din seria „Brigada Diverse” sau Labus din „Toate panzele sus”, dar si multi cai, poate cel mai renumit fiind armasarul lui Margelatu.Caii si rolurile lorAvedarul.ro aminteste de peliculele istorice in care, alaturi de actorii principali s-au aflat caii.Spre exemplu, in pelicula „Independenta Romaniei” sau in superproductia epocii – „Tudor”. Atunci s-a indragostit Ion Besoiu de armasarul Napolitan. „Era un armasar de monta de la Herghelia Sambata de Jos, alb cu picatele. Foarte ascultator. L-am incalecat prima oara in „Tudor”, film in care-l jucam pe capitanul Zoican. Dupa doi ani, terminasem de filmat „Cartierul veseliei”, la Ploiesti, cand am fost solicitat de Mircea Dragan pentru „Neamul Soimarestilor”, unde am interpretat rolul lui Tomsa. Eram la Sucevita si l-am recunoscut imediat. Era incalecat la momentul respectiv de un maior de cavalerie. L-am strigat si a plecat imediat spre mine, ducandu-l si pe maior in spate, dupa care a inceput sa fornaie. Ce sa va spun, am incalecat foarte multi cai in filme, dar acest armasar mi-a ramas in suflet pana astazi. Am avut cai foarte buni la Buftea, cat a trait Sergiu Nicolaescu el s-a ocupat constant de acest aspect”, si-a reamintit, pentru Adevarul.ro, indragitul actor.„Actorii” de la Herghelia MangaliaDoinita, Frunza, Balcana, Gica, Caine, Sifonaru’, Cocos, Fulger, Vifor, Touareg, Odor, Sarga – sunt doar cateva dintre numele cailor-actori, antrenati de cascadori. Cai care au executat mii de cazaturi, care nu se speriau niciodata de lumina reflectoarelor, zanganitul armelor sau bubuitul exploziilor. Bineinteles, baza hipica se completa constant cu armasari unul si unul adusi de la herghelii. Mare admirator al Hergheliei Mangalia, Sergiu Nicolaescu si-a procurat de acolo majoritatea cailor pe care i-a incalecat in filme. „Lui Sergiu ii placeau armasarii care aveau viata-n ei. Daca va uitati la filmele lui, atunci cand isi spunea replicile calare, bidiviii lui nu prea stateau locului”, a povestit, potrivit sursei citate, cascadorul Adrian Stefanescu. In „Mihai Viteazul”, Nicolaescu l-a avut ca partener pe Dacu’, iar in „Nemuritorii” a incalecat pe Despot, cal ce apartinea clubului Steaua, pe care a filmat si Florin Piersic – „Drumul oaselor”, primul lungmetraj in care l-a interpretat pe Margelatu.Calul Ciprian, mai mult decat un cal, pentru Florin PiersicInsa calul care i-a marcat viata lui Florin Piersic a fost Ciprian, armasar care i-a fost partener in celelalte cinci filme din serie: „Trandafirul galben”, „Misterele Bucurestilor”, „Masca de argint”, „Colierul de turcoaze” si „Totul se plateste”. Ciprian s-a nascut in 1972, in comuna Stupca din judetul Suceava, in timpul fimarilor la „Ciprian Porumbescu”. De aici si numele. Tot atunci a aparut pe lume si iapa Berta. Care a fost incalecata de cateva ori de partenerul lui Piersic din serie, Szoby Cseh, interpretul lui Buza de Iepure. „Ciprian era inalt si iute, adica exact ceea ce avea nevoie Florin pentru rol. Iar Berta a fost iapa mea. Rareori am lasat pe altcineva s-o incalece. I-am dat-o lui Ovidiu Iuliu Moldovan pentru „Profetul, aurul si ardelenii” si lui Szoby pentru a executa cateva cascade spectaculoase ale personajului Buza de Iepure. Cum ar fi caderea, prin rostogolirea pe spate a calului si a calaretului, de pe un versant muntos pe o inaltime de 70 de metri”, si-a reamintit cascadorul Paul Fister, cel care antreneaza si astazi cai pentru filme la Buftea.
Pentru Florin Piersic, Ciprian a fost mult mai mult decat un cal. Cand se refera la el, interpretul lui Margelatu are lacrimi in ochi si vorbeste despre „dragul meu Ciprian”. Piersic l-a considerat pe Ciprian un adevarat prieten si partener de scena, iar Ciprian a resimtit toata aceasta iubire. „Am avut o relatie speciala cu acest cal. Daca am fost legat de vreun animal, acela a fost calul. Primul meu partener cabalin a fost Gazal, la filmarile pentru „De-as fi Harap Alb”, filmul lui Ion Popescu-Gopo. Dar calul care m-a marcat pe viata a fost Ciprian. Nimic din viata mea n-a fost intamplator. Tatal meu era fiu de taran din Stupca, locul unde s-a nascut Ciprian. Am avut o relatie speciala cu acest cal. Si dupa ani si ani de cand drumurile noastre s-au despartit, am facut o vizita la Sambata de Jos, unde traia Ciprian dupa ce a fost „pensionat”. Padocul lui avea o placuta pe care scria „Ciprian – artistul de film”. Cand mi-a simtit apropierea, a inceput imediat sa necheze”, povestea Florin Piersic in urma cu ceva vreme.
Christopher Lambert l-a avut ca partener pe RamboCelebrul actor Christopher Lambert, cunoscut mai ales pentru rolul Connor MacLeod din seria „Highlander”, a filmat in Romania mai multe pelicule pe platourile Castel Film, fiind deosebit de incantat de partenerul sau cabalin, calul Rambo, care provenea de la Circul de Stat. „Eu realizasem o scena deosebita cu Rambo si intr-un alt film, facut de Ted Nicolaou la Castel, care se numea „Spellbreaker: Secret of the Leprechauns”. I-am dat pe spate pe americani. Asa a ajuns sa fie calul lui Christopher Lambert la „Beowulf”, in 1997. Impreuna cu un alt cal de aceeasi culoare, Corsar, pe post de dublura. Zilnic, eu il incalzeam pe Rambo inainte de filmare. Doi ani mai tarziu, inainte de a veni din nou in Romania pentru „Highlander: Endgame”, Lambert l-a solicitat in mod special pe Rambo, prin fax”, a povestit Adrian Stefanescu.Devoska – „ursoaica” FramElisabeta Bostan realiza, la inceputul anilor ’80, in colaborare cu studiourile Mosfilm, serialul de televiziune „Fram”, dupa un scenariu semnat de Vasilica Istrate, pornind de la romanul „Fram, ursul polar” al lui Cezar Petrescu. Ulterior, cele opt episoade ale serialului au fost transformate in doua lungmetraje, „Saltimbancii” si „Un saltimbanc la Polul Nord”, iesite pe piata in decembrie 1981, respectiv octombrie 1982. Putina lume stie ca la filmari au fost folositi nu mai putin de sapte ursi albi adulti si un pui. Pe scurt, trupa Denisenko, vedetele Circului de Stat din Moscova, cel mai mare circ permanent din lume. Ursul care a aparut cel mai des pe ecran era de fapt o ursoaica, Devoska. Ulterior, fiica celor doi dresori care au lucrat la filmul Elisabetei Bostan, Aleksander si Valentina Denisenko, Iulia, a sustinut spectacole cu trupa sa de ursi albi si in Romania, la Circul Globus.
In aceeasi perioada s-a filmat si „Fiul muntilor”, pelicula realizata de Gheorghe Naghi, in distributia careia apare si un urs brun dresat, Mitica. O alta pelicula cu ursi a fost turnata mult mai recent de regizorul Dan Chisu. „Ursul” este un road-movie plasat in Romania anului 1990. Noul director al Circului de Stat incearca sa rezolve problemele financiare ale institutiei prin vanzarea singurului urs – batran si pe moarte – unui vanator german. Insa, manati de pasiunea pentru meserie si de dragostea pentru urs, artistii circului se impotrivesc directorului si il urmaresc pe acesta pana in locul unde urma sa aiba loc tranzactia. Pelicula a avut premiera in mai 2011. „Sa filmezi cu un animal e foarte dificil. Va dati seama ca acel animal trebuia sa aiba o calitate anume pentru care a fost ales. Nu era un urs care sa fie obisnuit cu filmarile, ci un artist de circ. De aceea, el a avut de multe ori sarme, botnita, iar toate aceste accesorii au fost scoase in postproductie. Ursul venea din Cehia, avea pasaport, avea o data fixa de intrare in tara si nu statea decat noua zile, dintre care sase de filmare. Mai puteam sa luam un urs din Rusia, dar acela intra intr-o carantina de sase luni, pentru ca Rusia nu era in Uniunea Europeana. In a doua zi de filmare cu ursul, dresorul mi-a spus ca, din cauza conditiilor, reflectoarelor, persoanelor din jur, ursul nu va face ce o sa ii cerem in ultima zi de filmare, cum era prevazut in scenariu. Si asa a trebuit sa filmam in a doua zi de filmare cu ursul cea mai importanta secventa din film, care nu a fost cea mai usoara din lume. Cand se putea cu ursul, nu putea camera, cand putea camera, nu voia ursul sa faca. Deci a fost un moment foarte dificil pe care acum, cand toate s-au intamplat, nu-l privim decat cu mare bucurie, nostalgie, devine chiar amuzanta situatia”, a povestit Dan Chisu.
„Filmul este inspirat din fapte reale. Am povestit chiar eu, intr-un interviu acordat Televiziunii Romane in anul 1993, despre situatiile incredibile care se petreceau in Circul de Stat dupa Revolutie. Am atras atentia ca au fost ursi impuscati chiar in custile lor, am mai spus si ca nu e normal ca un cal sa devina hrana colegului sau de spectacol, leul”, a marturisit, pentru adevarul.ro, cascadorul Adrian Stefanescu, cel care a lucrat si ca dresor de circ incepand cu anul 1983.Cainele „Pistruiatului” – maior de Secu’Evident, toata lumea stie cine sunt Lassie sau Beethoven, personaje care au bucurat copilaria atator generatii.Dar multi ii stiu si pe Calu’, prietenul „Pistruiatului”, Costel din seria „Brigada Diverse” sau Labus din „Toate panzele sus”. Calu’ facea tot felul de lucruri iesite din comun. De fapt, pe caine nici nu-l chema Calu’, ci Kalo. Initial, in scenariul lui Francisc Munteanu, prietenul lui Mihai Plesa ar fi trebuit sa aiba alt nume, doar ca el nu raspundea decat la Kalo, asa ca nu s-a gasit alta solutie decat sa i se spuna Calu’. Kalo era maior de Securitate, provenit de la Centrul Chinologic din Sibiu, care produce, creste si dreseaza caini pentru toate structurile Ministerului Administratiei si Internelor. Ciobanescul german era dresat sa asculte numai comenzile instructorului sau, Ion Tasca, care avea la vremea respectiva gradul de plutonier adjutant. „In timpul filmarilor, era si o gluma: Tovarasu’ plutonier, va cheama tovarasu’ maior la raport”, si-a reamintit Costel Baloiu (Pistruiatul), care nu s-a inteles deloc bine cu cainele: „Imi era cam frica de el. Avea 42 de kilograme, iar eu doar 31. El executa doar comenzile instructorului, care statea undeva in spatele aparatului”. Dupa succesul avut cu „Pistruiatul”, acelasi Kalo a fost solicitat si pentru alt film, „Bunicul si doi delincventi minori”, pelicula realizata in 1976.
Apoi, Costel din seria BD era de fapt Rurih si venea tot de la Sibiu. „Pe caine il chema de fapt Rurih, avea nume nemtesc. Era si gradat din cate stiu. Ne-am inteles foarte bine, chiar daca la inceput mi-a fost un pic teama de el. L-am hranit, i-am dat ficat de porc pana cand ne-am imprietenit atat de tare, incat, atunci cand il strigam atat eu, cat si dresorul, Rurih statea un pic in dubiu. Chiar si acum, dupa atatia ani, ma mai intreaba cate unul ce mai face Costel”, ne-a marturisit Papaiani.
Cativa ani mai tarziu, acelasi Sebastian Papaiani a impartit platoul de filmare cu un alt caine-actor. Laba a intrat in film sub pseudonimul artistic „Labus”, si a fost prietenul credincios al regizorului Mircea Muresan, iar romanii si-l amintesc cu placere si astazi ca fiind un reprezentant de seama al echipajului goeletei ‘Speranta” din serialul de televiziune „Toate panzele sus”. De fapt, cainele Laba nu ar fi trebuit sa joace in acest serial. Partenerul lui Mihu din romanul lui Radu Tudoran se numea Negrila si era un caine de stana, iar regizorul a cautat un animal care sa semene cu cel din carte. Insa, dupa ce cainele distribuit l-a muscat de mana, Mircea Muresan si-a adus cainele de acasa, fara nicio ora de dresaj, dar care asculta orice rugaminte venita din partea stapanului sau. „Dragul nostru Labus! Am turnat cu el si cu Mircea Muresan si un alt film dupa „Toate panzele sus”, se numea „Impuscaturi sub clar de luna”. Era un caine bland si prietenos. Inainte sa fie ales, s-au incercat si niste lupi alsacieni, adusi de la Sibiu, dar care nu s-au putut adapta pe mare. Erau mai mereu nervosi, nu se putea lucra cu ei. Labus a facut fata cu brio tuturor aventurilor noastre”, a povestit si Ion Besoiu, cel care l-a interpretat atunci pe Anton Lupan. 
Un alt caine foarte simpatizat de generatii intregi de cinefili a fost Fluffy, un irish terrier care a fost vedeta filmului „Mihail, caine de circ”, o coproductie romano-germana regizata in 1979 de Sergiu Nicolaescu si inspirata din romanul cu acelasi nume al lui Jack London. „Actorul meu era un timid debutant, avea doi ani si provenea de la canisa contesei Stauffenberg, de langa Frankfurt. Cum mi-am ales protagonistul? Simplu, in urma unui casting organizat, printre catei, la celebra canisa germana. Am stat doua zile in castelul contelui Stauffenberg, fratele colonelului care a incercat sa-l ucida pe Hitler. La final am preferat un exemplar de exceptie, cu potential, dar care nu fusese dresat… Ah, pardon, nu facuse scoala de actorie. Rolul era unul complex si Fluffy al meu trebuia, printre altele, sa si cante. Ajunsi la Bucuresti, la capatul unui drum facut cu masina, eu si Fluffy eram deja buni prieteni si am decis de comun acord, credeam eu, ca tanarul terrier sa mearga la dresaj la o scoala militara din Snagov. Dupa mai putin de o luna am fost chemat urgent. Cainele refuza sa manance si era intr-o stare jalnica. L-am luat acasa si m-am ocupat personal de el. Pe tot parcursul filmarilor am impartit aceeasi camera de hotel. Dresajul lui pentru film a fost inlocuit de dragoste si afectiune. Iar Fluffy mi-a raspuns la fel, facandu-si treaba perfect (chiar si cantatul), cu dragoste si fidelitate. Nu l-am putut pastra si, la sfarsit, s-a reintors la castelul Stauffenberg. Dar de uitat, nu l-am uitat. Intr-un fel el a ramas cainele meu”, a relatat Sergiu Nicolaescu in cartea sa, „Viata, destin si film”.
Vulpea beataScurtmetrajul „Naica si veverita”, realizat in 1967 de Elisabeta Bostan, prezinta in unul dintre episoadele serialului „Aventurile istetului Naica”, aventurile a doi copii care fac orice pentru a salva o veverita de vulpe. Bogdan Untaru, interpretul lui Naica, a fost ales de regizoare din 40.000 de candidati. Nici cu vulpea folosita la filmari n-a fost usor. Pentru ca animalul era un „actor” indisciplinat, care nu a vrut sub nicio forma sa stea cuminte la cadru, echipa de filmare a fost nevoita sa-i mai amorteasca simturile. Cu ajutorul…unei sticle de vodca. Numai ca, pana cand sa descopere cantitatea optima de alcool pe care trebuia s-o consume vulpea, a trecut ceva vreme. Primele dati, mamiferul s-a imbatat crita, iar zilele de filmare s-au dus pe Apa Sambetei, insa pana la urma scenele au iesit impecabil, iar filmul a si fost premiat cu placheta „Leul San Marco”, la Venetia, un an mai tarziu.sursa text: adevarul.ro
