Dupa barza alba, care se reintoarce, in Romania, din locurile de iernare, la inceputul lunii martie, din a doua jumatate a lunii mai, dar si mai tarziu, spre vara, isi fac aparitia si…berzele neagre (berze tiganesti sau cocostarcul negru), chiar daca acestea sunt intalnite destul de rar!Potrivit Societatii Ornitologice Romane, barza neagra este o specie caracteristica padurilor de campie si de pe dealuri ce au in apropiere zone umede. Ca dimensiuni este cu putin mai mica decat barza alba. Lungimea corpului este de 90-105 cm si are o greutate medie de 3.000 gr. Anvergura aripilor este cuprinsa intre 173-205 cm. Adultii au infatisare similara si ating acest stadiu numai in al patrulea an de viata. Se hraneste in special cu tipari cand ii gaseste, mamifere mici, pui de pasare, oua, broaste, moluste, lipitori, rame, soparle, serpi, insecte.Numele de gen „ciconia” – barza – este de origine latina si a fost dat de zoologul Mathurin Jacques Brisson, care a inlocuit numele initial de „ardea”. Numele speciei provine de la cuvantul latin „nigra” – negru, cu referire la penajul pasarii.Retrase si sfioase, cuibaresc in paduri, in cuiburi pe care le folosesc mai multi ani si pe care le repara si consolideaza in fiecare an. Dupa ce depune ouale este alungata foarte greu de la cuib. Spre deosebire de starci si asemeni berzei albe este aproape muta si se manifesta prin „clampanitul ciocului”, dar mai rar, mai scurt si fara miscarile de gat caracteristice berzei albe. Cea mai mare parte a populatiei europene traverseaza Bosforul, planand in special deasupra uscatului. Ierneaza pe continentul african.Populatia estimata a speciei este mica, cuprinsa intre 7.800-12.000 de perechi. Dupa ce a ramas stabila in perioada 1970-1990, populatia de barza neagra a crescut in perioada 1990-2000 in zona central europeana si a scazut in tarile baltice, ramanand stabila pe ansamblu. Populatia estimata in Romania este de 160-250 de perechi. Cele mai mari efective apar in Polonia, Turcia si Belarus.Distrugerea cuiburilor prin defrisarea padurilor, reducerea zonelor umede si intinderea din ce in ce mai mare a liniilor electrice reprezinta principalele amenintari ce afecteaza specia. Managementul adecvat al padurilor in care cuibaresc exemplare de barza neagra si izolarea liniilor electrice de medie tensiune pot reduce considerabil mortalitatea acestei specii. Pastrarea sau refacerea zonelor umede situate in apropierea padurilor contribuie la asigurarea hranei pentru barza neagra.