Gradina Zoologica din Tbilisi a salutat nasterea, zilele trecute, a trei pui de leu alb, dupa cum anunta un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, alaturi de mai multe poze cu nou-nascutii.Potrivit unui comunicat de presa, acestia sunt primii membri care se adauga familiei de feline a Gradinii Zoologice dupa ce, in luna iunie a anului trecut, o viitura devastatoare a omorat majoritatea animalelor si a distrus partea de jos a parcului.Gradina Zoologica a anuntat prin intermediul Facebook ca leoaica africana, Cleopatra, si cei trei pui ai sai nou-nascuti sunt sanatosi.”In prezent, nou-nascutii sunt tinuti intr-o cusca inchisa, departe de public, pentru a se putea adapta la mediu. Mama lor ii va lasa cel mai probabil afara in zilele urmatoare, astfel incat toata lumea sa aiba sansa sa ii vada”, se precizeaza in anunt.Puii nu au primit inca nume, deoarece ingrijitorii asteapta inca sa le fie determinat sexul.Alaturi de familia de lei albi, atractia principala a Gradinii Zoologice din Tbilisi este hipopotamul Begi, care si-a dobandit faima internationala atunci cand a cutreierat strazile centrale ale orasului Tbilisi, dupa ce viitura de anul trecut i-a inundat cusca.