Șeful Administraţiei pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, Bogdan Treeroiu, a semnat un proiect de hotărâre de Consiliu General care dă undă verde asociaţiilor de locatari, unităţilor de învăţământ şi instituţiilor publice să îngrijească câinii comunitari în spaţii special amenajate.În noua Strategie privind privind protecţia şi bunăstarea animalelor din municipiul Bucureşti, document semnat de directorii din Primăria Capitalei şi aflat în prezent în dezbatere publică, persoanele private, asociaţiile de locatari şi instituţiile de învăţământ au dreptul să îngrijească patrupede capturate de pe stradă în cuști, lângă bloc, sau în imobilul în care funcţionează instituţia publică.Zeci de milioane de euro pentru maidaneziDirectorul ASPA a explicat recent pentru EVZ că el a semnat proiectul, dar a explicat că mai multe detalii nu poate da. Potrivit lui Treeroiu, pe străzile Capitalei au început să reapară câinii. „Noi am început să strângem aproximativ 20 de zi, chiar dacă dumneavoastră nu îi mai vedeţi aşa mulţi. Nu ştim de unde au început să reapară”, a spus şeful ASPA. Numai în ultimii șase ani, edilii Capitalei au alocat 18 milioane de euro pentru gestionarea animalelor fără stăpân. În 2013, deşi s-au alocat trei milioane de euro, pe străzi erau aproape 50.000 de maidanezi, potrivit cifrelor oferite de autorităţi la acea vreme. Însă, banii din vistieria Administraţiei pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor fără Stăpân (ASPA), aflată în subordinea fostului primar Sorin Oprescu, au fost risipiţi pe adopţii, majoritatea eşuate, şi câteva mii de sterilizări făcute la cabinete veterinare private. Până în 2016, nota de plată a crescut cu încă 10 milioane de euro şi se părea că problema a fusese rezolvată. Asta după ce autorităţile au anunţat că au dat: 3,1 milioane de euro (219 lei pentru rpinderea un câine), 6,6 milioane de euro pentru întreţinerea unui câine (30 de lei pe zi /câine) şi 722.000 de euro (50 de lei/ eutanasierea fiecărui câine).articol preluat de pe evz.ro