Vizitatorii unui mare cinematograf bucureștean pot adopta un câine adăpostit de Asociația pentru Protecția Animalelor Robi, începând de mâine, când e programată premiera filmului „Câinele, adevăratul meu prieten”, ocazie cu care 24 de fotografii cu animalele aflate în căutarea unui stăpân vor fi expuse în foaierul sălii de proiecție.Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, filmul „Câinele, adevăratul meu prieten” („A Dog’s Purpose”), inspirat din romanul lui W. Bruce Cameron, urmărește povestea unui patruped care își descoperă menirea alături de stăpânii săi.Prin inițiativa Grand Cinema & More, scenariul poate prinde viață și dincolo de marele ecran. Astfel, începând cu ziua premierei, vineri, foaierul cinematografului va găzdui o galerie foto, în cadrul căreia posterul original al filmului va fi recreat folosind fotografii ale câinilor aflați în adăpost. Cei 24 de câini disponibili pentru adopție așteaptă o șansă la un stăpân iubitor și un cămin cald.În cinematograf și online, vizitatorii vor putea afla povestea fiecăruia dintre căței și își vor putea alege prietenul loial pe baza unui formular de adopție.Campania se va desfășura pe toată perioada în care filmul va rula în cinematograf. Detalii despre aceasta și despre câinii ce pot fi adoptați sunt disponibile pe grandentertainment.ro, precizează sursa citată.