Populația de fluturi monarh care vine să hiberneze în Mexic a scăzut cu un sfert în acest sezon, din motive climatice, și ar putea fi, de asemenea, afectată de zidul pe care președintele american Donald Trump vrea să îl construiască la frontieră, au declarat autoritățile mexicane, citate de AFP.Potrivit Agerpres, fluturii, cunoscuți pentru coloritul lor spectaculos, în portocaliu și negru, au ocupat în acest sezon mai puțin de 3 hectare de pădure de pin, față de 4 hectare anul trecut.După o călătorie obositoare de peste 4.000 de kilometri din Canada, acești fluturi viu colorați vin să hiberneze pe trunchiurile de copaci dintr-o zonă montană vastă, situată între statele Mexico și Michoacan (vest), unde numărul acestora este măsurat de specialiști.”Motivele acestei scăderi sunt de cele mai multe ori evenimente meteorologice extreme”, a declarat Alejandro Del Mazo, comisarul guvernamental responsabil pentru ariile naturale protejate.Anul trecut, un val de zăpadă și de frig a afectat acest sector.Deși populația de fluturi a crescut anul trecut, circa 7% au pierit în timpul unei furtuni în luna martie, într-un moment în care aceștia pleacă de obicei în Statele Unite.Pe de altă parte, Del Mazo a avertizat că supraviețuirea acestor fluturi ar putea fi amenințată de zidul pe care președintele Trump vrea să îl construiască de-a lungul graniței dintre SUA și Mexic, în condițiile în care acesta ar putea modifica markerii naturali care ghidează insectele atunci când traversează frontiera.”Fără îndoială, fragmentarea habitatului și posibila schimbare a cursurilor râurilor (…) pe care le împărțim cu Statele Unite ar putea avea un impact”, a declarat Del Mazo.Fluturele monarh este amenințat de despăduririle agresive și de utilizarea de erbicide, care privează aceste insecte de alior, singura plantă în care aceștia își depun ouăle și din care larvele lor se hrănesc.