Din cuprinsul articolului
Cu cât vor fi AMENDAȚI cei care țin câinii LEGATI ÎN LANȚ!Un grup de parlamentari vor depune în curând un proiect de lege pentru protecția animalelor împotriva relelor tratamente. Astfel ținerea câinelui în lanț în propria curte ar putea fi sancționată pe motiv că e vorba de barbarie, potrivit m.stireazilei.com.”Cu toate că există o lege care prevede sancțiuni dure pentru cei care aplică rele tratamente animalelor, adică nu sunt hrănite, nu sunt îngrijite medical sau sunt lipsite de libertate, aceasta nu are un articol care să se refere strict la limitarea spațiului de mișcare al câinilor din curți. Astfel, în legea pe care o vom iniția vom specifica clar că nici un animal, nu mai poate fi ținut în lanț, fie el câine sau alt animal din curtea oamenilor. Este o barbarie fără margini. Să-i facă țarc, dar nu în lanț”, a declarat unul dintre inițiatori pentru Libertatea.Mai muilt, cei care își vor mai lega animalel, pe lângă amenzile destul de mari, care încep de la 1.000 de lei și ajung până la 5.000 de lei, cei care își vor maltrata animalele de comapanie vor face și închisoare.”Dacă Poliția sau ANSVSA vor găsi câini ținuți în lanț și nu în țarc sau padoc, atunci stăpânului respectivului necuvântător i se va face dosar penal pentru rele tratamente apilcate animalelor, iar dacă se va constata că acel câine este traumatizat, proprietarul riscă până la 3 ani de închisoare”, mai spun inițiatorii.ANIMAL ZOO VĂ RECOMANDĂ :
Călătoria de SUPRAVIEȚUIRE a lui Patrick! Povestea acestui câine a uimit o lume întreagă
Stăpânii l-au aruncat de la etajul 22