Din cuprinsul articolului
Accident provocat de un cal. Uite ce s-a întâmplat cu victima! Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din București, s-a rănit grav în urma unui accident provocat de cal. Acesta a avut nevoie de intervenţia salvamontiştilor de la Padina.Duminică, în apropierea Centrului Naţional Salvamont situat în Platoul Padina, o echipă formată din 9 salvatori montani de la baza Salvamont Salvaspeo Peştera din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont Salvaspeo Dâmboviţa a fost mobilizată ajungând la victima în aproximativ 7 minute.„La faţa locului se afla o persoană în vârstă de 64 ani din municipiul Bucureşti, semi-conştientă cu un traumatist cranio-cerebral, o plagă hemoragică la arcadă sprancenoasă stângă şi multiple plăgi şi escoriaţii la nivelul mmbrelor suprioare şi inferioare survenite în urmă unui accident cauzat de un cal. După o evaluare amănunţită făcută de către medicul echipei, am constatat că victima avea saturaţia de oxigen sub 90%, multiple episoade de amnezie şi confuzie fapt pentru care am hotărât transportarea de urgenţă cu autovehiculul din dotare la Baza Salvamont Salvaspeo Peştera, acesta din urmă fiind imobilizat şi stabilizat administrandui-se oxigen şi substanţe medicamentoase pe cale intravenoasă”, se arată într-un comunicat al Salvamont Dâmboviţa, potrivit adevarul.ro.ANIM AL ZOO VĂ RECOANDĂ: