Din cuprinsul articolului
UPDATE! Proprietara câinelui Amstaff care a rănit grav un Fox Terierr, în sectorul 2 al Capitalei, a fost amendată cu 500 de lei, o amendă prea mică pentru o astfel de faptă.Pentru că femeia nu a luat măsurile cerute de lege în cazul câinilor agresivi, respectiv nu i-a pus animalului botniță în public, aceasta risca o amendă 1.000 la 3.000 de lei, însă această contravenție a fost amendată doar cu 500 de lei. Veronica Turcu, stăpâna câinelui atacat: „Mi se pare o porcărie, mi se pare o jignire. E o lege tâmpită, unde se bat toate cap în cap. Dacă venea un om şi ne căsăpea pe mine şi câinele se socotea tentativa de omor. Dar atât timp cât a fost doar câinele, asta nu mai e, asta e bine că am scăpat. Aţi avut noroc, doamnă. Am fost expusă la un pericol extraordinar de mare, chestie care se putea întâmpla unui copil.”Cadet, Fox Terrier-ul ei, a fost tratat la veterinar şi este acum în afara oricărui pericol. Stăpâna însă şi-a riscat viaţa intervenind în între cei doi câini, spun specialiştii în dresaj. Doar o persoană instruită ar fi putut să oprească un atac atât de agresiv, potrivit protv.roPotrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului 55/30 aprilie 2012, republicată, privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, la articolul 1, „Prin câini periculoşi se înţelege câinii aparţinând următoarelor rase, grupate în două categorii, după cum urmează:a) categoria I: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor;b) categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier (Amstaff), Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor”.
Legiuitorul a definit câinii agresivi la articolul 2
„Prin câini agresivi se înţelege:a) orice câine care, fără să fie provocat, muşcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private;b) orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop.(2) Nu intră în categoria câinilor agresivi definiţi la alin. (1):a) orice câine care atacă sau muşcă o persoană care a pătruns fără drept, în orice mod, într-o proprietate privată sau publică protejată de acel câine;b) orice câine folosit de unităţile de poliţie, de jandarmerie, de alte unităţi militare, de unităţile vamale sau de serviciile publice de securitate, protecţie şi pază, care, aflându-se în misiune, a atacat sau a muşcat o persoană”.
Cum trebuie scoși pe stradă câinii periculoși
„Articolul 6(1) Accesul câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a) în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, precum şi în alte locuri publice, cu excepţia drumurilor publice şi a căilor de acces către acestea, este interzis.(2) Accesul câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a) în părţile comune ale imobilelor în care sunt deţinuţi, pe drumurile publice şi pe căile de acces către acestea este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în zgardă şi lesă sau ham de către proprietar ori de către deţinătorul temporar.(3) Staţionarea câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a) în părţile comune ale imobilelor prevăzute la alin. (2) este interzisă.(4) Accesul câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. b), precum şi al exemplarelor cu potenţial agresiv în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum şi în părţile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în lesă de către o persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1). În locurile special amenajate pentru câini accesul câinilor prevăzuţi în prezentul alineat este permis fără botniţă şi fără lesă.(5) Proprietarul sau deţinătorul temporar al câinelui, dacă este însoţit de acesta când conduce animale izolate, în turmă sau în cirezi, pe drumurile publice pe care accesul le este permis, nu se supune obligaţiilor prevăzute la alin. (1)-(4), ci are obligaţia de a supraveghea câinele şi de a împiedica atacul canin asupra unei persoane”.
Ce pedepse riscă proprietarii de câini periculoși care nu respectă legea
La articolul 12 și 18 sunt prevăzute și sancțiunile pentru stăpânii câinilor care au încălcat legea„(1) Neluarea de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, prevăzute la art. 6, dacă atacul a avut loc, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs urmări dintre cele prevăzute la art. 193 alin. (2), art. 194 sau 195 din Codul penal, maximul special al pedepselor prevăzute în aceste articole se majorează cu 2 ani.(3) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este comisă din culpă, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 192 sau 196 din Codul penal.(4) În cazul infracţiunii prevăzute la alin. (1), precum şi în cazul în care fapta a produs urmările prevăzute la art. 193 alin. (2) sau art. 196 din Codul penal, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Articolul 18(1) Constituie contravenţii următoarele fapte:a) neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul sau deţinătorul temporar al câinelui, dacă fapta s-a soldat cu rănirea sau cu uciderea unui animal domestic;b) neanunţarea la poliţie a pierderii sau a decesului câinilor prevăzuţi la art. 1, de către proprietar sau de către persoana care îi are în pază, în termen de 48 de ore de la constatare;c) nerespectarea prevederilor art. 3 şi ale art. 4 alin. (1) şi (2);d) nerespectarea prevederilor art. 8, art. 9 lit. c) şi ale art. 10;e) nerespectarea prevederilor art. 6;f) nerespectarea art. 9 lit. d).(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă, după cum urmează:a) cele de la lit. a) şi b), cu amendă de la 100 lei la 500 lei;b) cele de la lit.c) şi d), cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei; c) cele de la lit. e) şi f), cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei.”