Monica Anghel, pe care telespectatorii Antenei 1 o vor vedea în această toamnă, alături de fratele ei, Alexandru, în postura de concurentă a show-ului Te cunosc de undeva!, are acasă nu mai puțin de șase căței.De altfel, vedeta spune că a avut în casă dintotdeauna animale de companie “Am crescut cu animăluțe în jurul meu de când eram copil. Mereu am avut pe lângă mine câini sau pisici. Acum am acasă am șase câini. Pe care îi țin în curte”, spune ea.Cea mai în vârstă cățelușă este Jessica. Are 15 ani și i-a fost făcută cadou Monicăi de o verișoară. “A găsit-o pe stradă, i-a pus o fundiță roșie și mi-a adus-o în dar de ziua mea. Acum e bătrânică și bolnăvioară. Are diabet și nu mai vede aproape deloc”, spune concurenta de la Te cunosc de undeva!.“Singurul câine pe care l-am cumpărat este Bobo, un bichon de nouă ani pe care l-am luat pentru fiul meu, Aviv, care pe atunci avea doar șase luni. O mai avem pe Codiță, o metisă peste care, acum vreo 7 sau 8 ani, Alex, fratele meu, era să dea cu mașina. Mai e Puky, care anul ăsta face patru ani, primită de la Nelu Secheli, antrenorul meu de echitație, pe Paco, un cane corso primit de la Alex Secheli, fiul antrenorului meu, și pe Nero, un lup negru, de o lună și jumătate”, adaugă Monica.Deși e vacarm în curte, cei șase căței s-au acomodat bine unii cu alții, spune artista. Toți sunt foarte iubitori, iar ea îi iubește pe toți în egală măsură. În această perioadă însă îl ia deseori cu ea pe Paco. “E un câine de talie mare și trebuie să se obișnuiască să urce în mașină, pentru că în curând nu-l voi mai putea ține în brațe ca să-l duc la veterinar”, explică aceasta.Care va fi prima transformare a Monicăi Anghel alături de fratele ei, Alex, telespectatorii Antena 1 vor vedea, în această toamnă în cel de-al 14-lea sezon al show-ului Te cunosc de undeva!.