Catelusa mea, Pufy, se scarpina tot timpul, i-au aparut si bubite pe corp si scutura si din cap. Este drept ca nu mananca daca mancarea nu contine si carne, cred ca de acolo i se trage, dar nu stiu sigur. Cu ce sa o tratez si ce hrana sa ii dau?Multumesc, Daniela
Raspunsul veterinarului:
Alergia este cea mai des intalnita afectiune la caini in ultimii ani… Si cea mai greu de tratat! In primul rand, trebuie sa descoperiti factorul alergen care produce eruptia cutanata. Poate fi vorba de carnea de pui sau de vita (principalii factori alergenici din hrana) sau poate fi vorba de o alergie la muscatura de purice sau a unei altei insecte.Mai mult, unii caini fac alergii la contactul cu tesaturi si/sau materiale sintetice!Va recomand sa utilizati un sampon care sa contina clorhexidina (cititi bine instructiunile de pe ambalaj si respectati-le) dar si o dieta cu hrana hipoalergenica, timp de 2-3 luni (in care nu are voie sa consume nimic altceva, nici macar snackuri speciale pentru caini!).Sfat! Nu faceti economii atunci cand cumparati hrana pentru caine. Cautati cele mai bune produse, in raport calitate/pret. Apelati la DIETELE VETERINARE.E bine sa stopati din timp aceasta afectiune, sa nu-i dati ocazia de a recidiva, deoarece alergiile cainilor pot deveni suparatoare si greu de controlat.Mergeti, de asemenea, si la un control la un cabinet veterinar, pentru ca pot exista si alte simptome, pe care dvs. poate nu le-ati observati. E mai bine sa platiti un buletin de analize acum, decat sa cumparati medicamente ani de zile!