O simplă greșeală a dus la descoperirea celui mai mare cimitir pentru animale de companie din Egipt!
Mormintele au o vechime de aproape 2000 de ani!
Se pare că cimitirul descoperit de arheologi în Egipt a fost conceput special pentru animalele de companie, fiind pline de animale iubite și îngrijite, inclusiv rămășițe de pisici și maimuțe care încă purtau zgărzi împodobite cu sticlă, mărgele și scoici.
Arheologii au descoperit din greșeală cimitirul de animale, care datează de la primul și al doilea secol e.n. din timpul perioadei romane a Egiptului. Timp de ani buni, cercetătorii au efectuat săpături la portul antic Berenice pentru că acesta găzduiește o groapă antică, plină cu gunoaie ale societății egiptene.
Spre deosebire de alte animale mumificate, niciuna dintre creaturile din acest cimitir nu prezintă semne că ar fi fost ucise de oameni.
„Avem animale care au fost înmormântate cu multă grijă. Animalele sunt așezate în poziție de dormit uneori înfășurate în pături sau acoperite cu vase. Așadar, noi credem că aceste animale nu au fost sacrificate pentru zei, ci erau doar animale de companie”, a explicat Marta Osypińska, cercetător coordonator și arheolog de la Academia de Științe din Varșovia.
Egiptenii antici sunt cunoscuți pentru faptul că mumificau animale în semn de omagiu pentru zei, însă acest cimitir este diferit,
„S-au dovedit a fi zeci de schelete de pisici”, a spus aceasta. De fapt, dintre 585 de animale excavate, 536 erau pisici, 32 erau câini, 15 erau maimuțe. De asemenea, arheologii au găsit și o vulpe și un șoim. Niciuna dintre animale nu era mumificată, însă unele erau așezate în sicrie improvizate. Spre exemplu, un câine mai mare erau „înfășurat în frunze de palmier și cineva a pus cu grijă două jumătăți ale unei amfore deasupra corpului său, la fel ca într-un sarcofag”, a adăugat Osypińska.
La fel ca în cazul unor animale de companie din zilele noastre, aceste animale munceau pentru stăpânii lor. Spre exemplu, pisicile ar fi prins șoareci și câinii ar fi ajutat la pază și vânătoare.
„Cineva hrănea și păstra o astfel de pisică inutilă”, a mai spus Osypińska. Arheologii au descoperit și câini, unii aproape fără dinți, care ajunseseră până la vârste înaintate, dar și trei „câini de jucărie”, mai mici decât pisicile, care cel mai probabil erau prea mici pentru a munci.
Însă, câteva animale erau deformate, ceea ce înseamnă că nu puteau alerga.
„Era un loc gol și ostil al lumii. Negustorii veneau aici pentru a aduce bunuri imperiului. Și ce aduceau cu ei pentru călătoriile lungi și dificile? Un câine iubit, o maimuță din India sau pisici”, a mai precizat cercetătoarea.
În 2011, arheologii au început să găsească rămășițe de animale mici, așa că au cerut ajutorul lui Osypińska pentru că cercetătoarea este specialistă în zooarheologie, iar acum totul a devenit o adevărată premieră în acest domeniu.