Situația disperată a unei cățelușe care și-a pierdut puii! Voluntarii decid să intervină.
Evenimentul trist s-a petrecut în New Orleans!
Un agent de pază din New Orleans a apelat la un centru pentru salvarea animalelor după ce a văzut o femelă PitBull care nu arată deloc bine şi care rătăcea prin cartier căutându-şi cu disperare puii.
Cățelușa nu avea stăpân, iar greutățile traiului de zi cu zi pe străzile periculoase au îngrijorat-o extrem de mult atunci când nu și-a mai găsit puii la locul lor. Însă, agentul de pază cu suflet mare a făcut cel mai firesc lucru cu putință, apelând centrul pentru salvarea animalelor:
„Am primit un apel telefonic de la un agent de pază local despre o căţea epuizată care tot rătăcea printr-o parcare. Un câine liber pe străzile din New Orleans poate fi o problemă reală şi era clar că aceasta tocmai adusese pui pe lume şi îi alăpta,” a declarat una dintre persoanele aflate în conducere.
Potrivit thedodo.com, Tia Torres, fondatoarea „Villalobos Rescue Center”, un adăpost din New Orleans care se ocupă de salvarea şi reabilitarea câinilor abuzaţi şi abandonaţi, în special cei din rasa PitBull, a trimis o echipă la faţa locului, iar salvatorii au reperat femela PitBull, observând starea deplorabilă în care se afla.
Era surprinzător de prietenoasă, în ciuda faptului că avea dureri şi a venit la salvatori când au chemat-o.
Văzând condiţiile în care locuia câinele, salvatorii au încercat să o ia împreună cu puii ei.
„Primii doi păreau în regulă. Ceilalţi doi căţeluşi, însă, se vedea că au ceva probleme. Nu cred că tipii ăştia aveau grijă de pui. Dar este o uşurare că toţi au fost salvaţi.”
Din cauza stării de sănătate precare a celor doi pui, aceştia trebuiau duşi la mama lor la centru pentru a fi îngrijiţi, înainte de a fi prea târziu.
Puii s-au recuperat rapid, iar căţeluşa a fost nespus de recunoscătoare pentru că în cele din urmă şi-a regăsit puii.