O călătorie cu totul specială! Tânăra nu a putut să lase în urmă cățelul găsit umblând pe străzi.
Vacanța în Turcia s-a transformat într-o întâmplare cu totul neobișnuită!
Pentru Lucy Clydesdale, o britanică în vârstă de 20 de anim vacanța în Turcia s-a dovedit a fi o întâmplare care avea să îi schimbe o parte din viață!
Potrivit thedodo.com, Lucy observase un câine fără stăpân rătăcind prin staţiune, de culoare aurie, pe care localnicii îl porecliseră „Karamel”. Într-o seară, în timp ce se deplasau de la plajă la hotel, ea a fost urmate de câţiva câini foarte prietenoşi, dar Karamel a arătat mai mult decât o banală simpatie. Acesta a mers după Lucy la hotel şi apoi până la uşa camerei unde aceasta era cazată.
Karamel o alesese pe fată drept viitoarea sa stăpână şi nu avea nici cea mai mică intenţie de a se despărţi de ea!
În dimineaţa următoare, ceea ce părea o prietenie de moment, s-a dovedit a fi o adevărată dragoste la prima vedere: Karamel s-a întors la plajă, s-a aşezat lângă Lucy şi de atunci nu a mai părăsit-o niciodată. Personalul hotelului a înţeles rapid ce se întâmplă: câinele o aştepta pe fată în afară restaurantului şi chiar lângă piscină în timp ce ea înota.
Câinele fusese întotdeauna prietenos, dar nimeni nu-l văzuse vreodată purtându-se aşa: nu a durat mult până când ideea de a-l adopta să se înfiripe în mintea şi inima lui Lucy.
De când rătăcea pe străzile staţiunii turceşti, Karamel fusese plăcută de mulţi turişti şi nu era prima dată când cineva îşi exprima dorinţa de a o adopta, dar căţeluşa nu arătase niciodată un asemenea ataşament.