Creștere a interesului în România pentru „uriașii germani”! De ce sunt animalele de companie potrivite pentru copii.
O adevărată afacere cu astfel de animale de companie a luat naștere și în Buzău!
Se pare că în România, afacerile cu iepuri încep să prindă din ce în ce mai mult interes. Cu o greutate ce poate ajunge până la 12 kg, un iepure devine „prietenul” favorit al copiilor! Ei preferă aceste animale de companie, iar părinții decid să apeleze direct la crescători specializați.
Potrivit adevărul.ro, o astfel de afacere îi aparține și lui Relu Niță, un gospodar din comuna buzoiană Smeeni, care se bucură de interesul manifestat animalelor crescute de el.
Bărbatul se poate lăuda cu câteva zeci de iepuri uriaşi, care ajung şi de cinci ori mai grei decât un iepure obişnuit. Cei mai mici au numai două săptămâni însă, peste mai puţin de o lună, vor creşte atât de mari încât abia vor mai putea fi ţinuţi în braţe.
”Cam la 7 kilograme este standardul lor, însă ajung până la 11, 12 kilograme, acum, şi în funcţie de mâncare, îngrijire. La furajare necesită o verdeaţă bună, nu mucegăită”, spune Relu Niţă.
Pentru a avea în ogradă iepuri sănătoşi, Relu Niţă le asigură animalelor condiţii speciale de hrană şi tratamente. Pe cei ajunşi la maturitate, îi vinde prin intermediul paginii sale de Facebook.
„Avem şi la 700 de lei un iepure, dar şi la 400, 500 de lei. Depinde de exemplar, depinde de vârstă. Am vândut în toată ţara iepuri din această rasă masivă”, spune crescătorul
La vânzare, crescătorul nostru le oferă cumpărătorilor indicaţii preţioase.
„La achiziţionarea unor iepuri, în cazul în care sunt pui, clienţii trebuie să ţină cont ca mâncarea să nu fie cu mucegai, fără fructe. În general, copiii mor de dragul lor şi le dau mere, cotoare, verdeaţă umedă, care favorizează coccidioza. Uriaşul german nu pleacă până nu le fac primul vaccin”, declară Relu Niţă, crescător de animale.
Această pasiune pentru creșterea animalelor de companie de acest fel a transformat totul într-o mică afacere, iar gospodăria lui a devenit o adevărată grădină zoologică.