Salvat de pe stradă, un tânăr este surprins în momentul în care hrănește pisoiul abandonat!
Totul s-a petrecut în New York!
Într-una din zile, Gillian Rogers, fondatoarea unui adăpost de animale, a fost martora unei scene emoţionante în metroul din New York. Aceasta a văzut un tânăr care hrănea cu multă grijă un pisoi adorabil cu un biberon.
Protagonistul acestei poveşti emoţionante, şi-a încrucişat calea cu un pisoi neajutorat aflat între două clădiri ce părea părea să caute ajutor. La vederea acestei scene deplorabile, tânărul nu s-a gândit de două ori.
De aceea Gillian s-a apropiat și l-a întrebat pe tânăr dacă pisoiul îi aparține sau dacă l-a găsit pe stradă; tânărul i-a răspuns că pisoiul neajutorat era singur şi îşi căuta de mâncare. Nu a putut să-l lase acolo, așa că l-a luat cu el, a cumpărat niște lapte, un biberon și l-a hrănit cum a putut.
„A fost cu adevărat un moment special. Când am coborât din vagon, am simţit că sunt în al nouălea cer. Am fost atât de fericită – de parcă mi-ar fi restabilit credinţa în umanitate. Mai sunt şi oameni buni aici jos.”
Ceva ce Gillian Rogers cunoaşte foarte bine, fiind fondatoarea Pet Rescue Squad Inc, o asociaţie care se ocupă de siguranţa animalelor fără stăpân sau abandonate.