O fetiță de 11 ani vinde bijuterii confecționate de ea pe faleza din Vama Veche! Ea strânge bani pentru cățelul bolnav.
Poveste emoționantă de la malul mării!
Pe nume Tiara, o fetiță în vârstă de 11 ani a decis să facă un gest cu totul impresionant pentru cățelul ei grav bolnav! Ea confecționează de una singură bijuterii, pe care ulterior le vinde pe faleza din Vama Veche. Nu există zi în care fetița să nu fie prezentă la „serviciu”, fiecare bănuț fiind extrem de important pentru sănătatea prietenului ei cel mai bun, Honey.
„Strâng bani pentru operația lui Honey, care s-a născut în 30 octombrie 2020. A fost respinsă de mama și frații ei. Mama ei nu o lasă să sugă, așa că cinci luni eu i-am dat lapte cu seringa”, a declarat Tiara Dobra, într-un interviu acordat digi24.
Cățelul s-a născut cu picioarele din spate paralizate, iar o operație care l-ar putea readuce la normal costă în jur de 10.000 de lei. Pe parcursul verii, ea a reușit să strângă aproximativ 6.000 de lei din vânzarea bijuteriilor. După un mesaj emoționant de mobilizare pe rețelele sociale, oamenii au mers cu zecile la taraba ei și într-o singură seară au ajutat-o pe Tiara să strângă suma necesară pentru operația lui Honey.
Pe mica ei tarabă pot fi găsite pandantive, coliere, brățări și brelocuri.
„De 10 luni fac chestia asta. Prima data mi-a fost greu pentru că nu am înțeles procesul. Am încercat de mai multe ori și mi-a ieșit”, a povestit ea.
Tiara spune că va continua să creeze bijuterii și că banii pe care îi va câștiga vor fi folosiți pentru creșterea animalelor.
„Vreau să mulțumesc – ieri am strâns o sumă neașteptat de mare, am strâns mai mult de 10.000 de lei și vă garantez că toți banii ajung pentru întreținerea animalelor mele, pentru întreținerea lui Honey”.
O fetiță de 11 ani vinde bijuterii pe faleza din Vama Veche!
Ea își dorește să ajungă medic veterinar, pentru a putea ajuta un număr cât mai mare de animale aflate în dificultate.