Din cuprinsul articolului
Un cățel lovit de mașină este salvat de un grup de copii!
Grupul de copii nu a putut să lase un cățel în chinuri la marginea străzii!
Trei copii în vârstă de 13 ani, chiar dacă destul de mici au dat dovadă de o puternică empatie față de un suflet aflat în nevoie. Toată întâmplarea a avut loc în Louisiana, Statele Unite, acolo unde un biet patruped suferea la marginea unui drum. Băieţii nu ştiau dacă patrupedul mai era în viaţă, asta pentru că bietul animal nu se mişca.
Câinele părea în suferinţă, drept urmare s-au apropiat imediat pentru a vedea cum pot ajuta bietul animal.
Cei trei au decis să ia legătura cu o asociaţie de voluntari care se ocupă de salvarea şi recuperarea animalelor cu dificultăţi şi au explicat situaţia câinelui. Au aşteptat cu răbdare sosirea voluntarilor, pentru că doreau ca acel câine rănit să fie salvat cât mai curând posibil.
A fost norocul câinelui că aceşti copii l-au observat. Dacă ar fi trecut fără să se oprească, bietul animal nu ar mai fi avut nicio şansă.
Câinele, pe lângă faptul că a fost salvat, a reuşit să-şi găsească şi familia. Asta pentru că după scanarea microcipului şi contactarea proprietarilor, s-a aflat că era pierdut de o săptămâna.