Din cuprinsul articolului
O cățelușă și cei șapte pui au fost salvați de un grup de tineri aflați la o petrecere în pădure!
Nimeni nu se aștepta ca o cățelușă să fie salvată!
Pentru un tânăr pe nume Mitchell Craddock, din Michigan, o petrecere a burlacilor organizată în pădure s-a transformat într-o frumoasă amintire pe care nu o va uita prea curând. El a plecat împreună cu cei mai apropiați prieteni, cu câteva zile înainte de nuntă.
Însă, totul avea să se schimbe în momentul în care au observat o cățelușă care a ajuns în fața ușii lor.
Câinele era vizibil deshidratat şi flămând, nu avea medalion de recunoaştere şi nici vreo lesă la gât. Se părea că Annie fusese abandonată acolo de cineva cu mult timp în urmă. Ea avea ceva important să le transmită, și s-a gândit să îi conducă pe noii săi prieteni până la un culcuș improvizat în pădure.
Când au ajuns, ei au putut observa șapte cățeluși care își țineau de cald unul altuia, iar toată petrecerea lor s-a transformat într-o ocazie unică de a salva şapte pui şi pe mama lor aflată în căutare de mâncare.
Mitchell și prietenii săi au decis să-i adopte pe toți cei opt câini.
Cuplul care urmează să se căsătorească a adoptat-o pe Annie, mama cățelușilor, iar restul tinerilor i-a adoptat pe cei șapte cățeluși, dându-le și nume speciale: Knox, Bear, Daisy, Gunner, Brimmy, Finn și Rose!
“Au strâns o mulțime de bani pentru a cumpăra alimente și bere. După a treia zi, fondurile pentru bere au devenit fonduri pentru hrana cațelușilor!”