Din cuprinsul articolului
O nouă viață pentru un pisoi supus la un adevărat chin!
Victimă a unor grave abuzuri din partea oamenilor, un pisoi a rămas fără urechi!
Povestea de mai jos îl are în centrul atenției pe Nano, un pisoi adorabil care a dus o viață extrem de complicată în Toledo, Spania. Spre norocul lui, el a avea să fie găsit de voluntarii Asociaţiei „Animal Rescue Spain”.
Voluntarii consideră că rănile au fost făcute în mod intenţionat, din cauza modului în care arată tăieturile.
A fost găsit fără urechi, cu răni deschise şi grav infectate. În acest moment, Nano nu aude, dar este pe drumul cel bun spre recuperare.
„A trebuit să îl operăm şi vom încerca să-i refacem urechea, deşi este prea devreme să ştim dacă va putea auzi” – a spus un voluntar din grupul de salvare a animalelor.
Din fericire, medicii veterinari s-au implicat imediat, au tratat animalul şi i-au vindecat rănile.
Chiar dacă a fost rănit de oameni, el nu și-a pierdut încrederea complet în cei din jurul lui.
„Pisioiul este super afectuos, super drăguţ şi un exemplu de curaj pentru noi toţi”, a spus un alt reprezentant al organizaţiei care l-a salvat.
Membrii Asociaţiei „Animal Rescue Spain”, prin intermediul reţelelor sociale, au publicat videoclipuri cu progresele realizate şi recuperarea pisoiului.
Din fericire, o familie a rămas impresionată de drama acestui pisoi, și a mers imediat să completeze o cerere de adopție. De acum înainte, pisoiul va duce o viață plină de fericire, alături de oameni cu totul speciali!