Din cuprinsul articolului
Adoptată dintr-un centru pentru o animale, o pisică refuză să plece fără prietenul său cel mai bun!
Nimeni nu se aștepta la o asemenea reacție după ce o pisică a fost adoptată!
Un adăpost pentru animale din Florida, intitulat „Star Rescue”, a devenit casa unor pisici care nu au avut parte de familii iubitoare. Astfel, după ce au dus o viață plină de chin, două pisici, pe nume Louie și Luna, au devenit de nedespărțit.
Fiecare moment îl petreceau împreună, însă totul avea să se schimbe în momentul în care Luna a fost dorită de o familie iubitoare.
Când James şi iubita lui au făcut o vizită la adăpostul „STAR Rescue” cu scopul de a adopta o pisică, Luna a fost cea care i-a impresionat, fiind convinși să o adopte. Însă, şi-au dat seama că pur şi simplu nu-l puteau lăsa pe Louie în urmă, fiind impresionați de legătura celor două animale de companie.
Aşa că i-au luat pe cei doi buni prieteni acasă cu ei şi au hotărât că îl vor ţine pe Louie în plasament până când va fi şi el adoptat oficial, însă nu a durat mult timp până când au fost convinși că cele două feline nu trebuie despărțite.
Poate că acest cuplu a mers să adopte o pisică din adăpost, dar în cele din urmă s-a dovedit că familia a câştigat doi membri noi şi totodată prieteni de nedespărţit.