Din cuprinsul articolului
Longevitatea câinilor în funcție de rasă a putut fi aflată cu ajutorul unui studiu care speră să îi ajute pe stăpânii de animale de companie. Această cercetare a evaluat speranța de viață a cățeilor. Te uiti la patrupedul tău și te gândești câți ani ar mai putea trăi?
Acest studiu realizat în amănunt indică faptul că, de exemplu, un Jack Russell Terrier nou-născut ar putea trăi mai mult, în medie 12,7 ani, decât un Border Collie (12,1 ani) și un Springer Spaniel (11,9 ani), care, de asemenea, sunt apropiați de vârstă cu primul, diferența fiind mică.
În schimb, unii dintre acei câini în vogă, populari printre influencerii de pe rețelele de socializare, ți-ar putea frânge inima mai repede decât crezi, întrucât speranța de viață nu este mare.
4 rase de câini au speranța de viață foarte scurtă
Longevitatea câinilor în funcție de rasă prezintă variații mari, în funcție de anumiți factori care sunt predominanți la o anumită rasă și care își pun amprenta asupra vârstei până la care pot trăi cățeii.
Astfel că, s-a constatat că patru rase cu fața plată au cea mai scurtă speranță de viață, cum ar fi Bulldogul francez, care se așteaptă să trăiască doar 4,5 ani, urmat de Bulldogul englezesc, cu 7,4 ani, Pugs, cu 7,7 ani, și Bulldogul american, cu 7,8 ani.
Și acest lucru din cauza faptului că sunt asociate cu o serie de afecțiuni care le scurtează viața, cum ar fi probleme respiratorii, boli ale coloanei vertebrale și dificultăți la naștere – toate acestea vor limita longevitatea generală a rasei.
Speranța de viață a diferitelor rase de câini
- Jack Russell Terrier 12.72 ani
- Yorkshire Terrier 12.54 ani
- Border Collie 12.10 ani
- Springer Spaniel 11.92 ani
- Crossbred 11.82 ani
- Labrador Retriever 11.77 ani
- Staffordshire Bull Terrier 11.33 ani
- Cocker Spaniel 11.31 ani
- Shih-tzu 11.05 ani
- Cavalier King Charles Spaniel 10.45 ani
- German Shepherd Dog 10.16 ani
- Boxer 10.04 ani
- Beagle 9.85 ani
- Husky 9.53 ani
- Chihuahua 7.91 ani
- American Bulldog 7.79 ani
- Pug 7.65 ani
- English Bulldog 7.39 ani
- French Bulldog 4.53 ani
Liste de genul celei de mai sus au mai fost întocmite, dar aceasta este diferită de celelalte prin faptul că se bazează pe analiza unei baze de date uriașe de înregistrări veterinare numită VetCompass.
Gestionat de Royal Veterinary College (RVC), acest sistem de supraveghere deține în prezent informații despre 20 de milioane de animale.
Acesta i-a permis doctorului Kendy Tzu-yun Teng și colegilor săi să întocmească ceea ce se numește „tabele de viață”. Pe scurt, acestea sunt diagrame care organizează o categorie de populație în grupe de vârstă. Aceste tabele oferă o evaluare mai nuanțată a longevității.
Speranța de viață poate să fie mai mare decât cea rezultată
Datorită unei serii de factori care pot fi luați în vedere atunci când se efectuează acest calcul, pe lângă cel de bază. Mulți factori afectează durata de viață a câinelui, ceea ce face ca durata medie de viață să fie doar parțial relevantă.
Să luăm de exemplu Chihuahua. Speranța de viață de la vârsta zero este de 7,9 ani. Prin urmare, ați putea crede că nu prea are rost să salvați un Chihuahua de șase ani de la un adăpost de câini, deoarece vârsta medie la moarte pentru această rasă sugerează că veți ajunge să petreceți doar mai puțin de doi ani cu el.
Însă nu este așa, întrucât un Chihuahua care a ajuns la șase ani va trăi probabil mai mult de opt ani. Unii Chihuahua pot să ajungă la 15 sau 16 ani.
O statistică prezintă și nuanțe care pot să ofere mai multe informații despre durata de viață
„Uneori, o statistică care este o singură valoare, care vă oferă mijlocul unei curbe – este corectă, din punct de vedere tehnic, dar există mult mai multe nuanțe în date și distribuții decât atât. Iar Chihuahua este exemplul perfect pentru a arăta că această nuanță este importantă.
Simpla cunoaștere a mijlocului distribuției vârstelor te poate duce pe căi greșite”, a declarat epidemiologul veterinar de la RVC pentru BBC News.
Această abordare va fi foarte utilă pentru persoanele care se gândesc să adopte un animal matur sau care trebuie să decidă dacă să urmeze un tratament medical costisitor pentru animalul lor de companie în vârstă.
Proprietarul va putea acum să ia o decizie mult mai bine informată și mai precisă. Având în vedere că asigurările pentru animalele de companie sunt din ce în ce mai frecvente, actuarii vor fi interesați de aceste tabele.