Din cuprinsul articolului
Lucian Onujec este un tânăr din Banat, în vârstă de 38 de ani, care crește cei mai mari iepuri din România, de aproximativ 20 de ani. El practică o meserie care nu prezintă similituini cu cea de creștere a iepurilor, fiind instructor de fitness și culturism, însă pasiunea pentru acestei creaturi drăgălașe l-a făcut să își deschidă și un business profitabil în acest sector al animalelor.
Iepurii sunt din rasa Uriaș german, iar, de obicei, greutatea acestora este de aproximativ opt kilograme, însă iepurii acestui tânăr depășesc zece kilograme. Tânărul îi crește într-un adăpost special, cu climatizare, în care a investit mii de euro.
Prețul de vânzare se diferențiază în funcție de câteva criterii
Bărbatul care crește cei mai mari iepuri din România satbilește prețul de vânzare în funcție de câteva criterii, prin care se află și greutatea, dar nu este singura, ci este vorba și de alte aspecte care punctează foarte bine în concursurile naționale și europene.
Lucian este mândru de iepurii săi, întrucât aceștia au obținut titlul national de patru ori, iar pe lângă acestea au reușit să obțină mai multe calificări la campionatele europene, acumulând 97 de puncte din 100 posibile. Nu a fost necesară doar pasiunea pentru a ajunge la asemenea performanțe, ci a fost nevoie de multă documentare și, totodată, experiență.
Tânărul povestește că a avut iepuri încă din copilărie
Doar că aceia nu erau de rasă ca aceștia pe care îi are acum. De când era mic a avut grijă de aceste animăluțe, întrucât un prieten avea iepuri și Lucian mergea toată ziua la el.
„Iepuri am din copilărie, doar că nu erau de rasă, ci doar metiși. Am avut în copilărie un prieten foarte bun, care avea iepuri și porumbei. Eu, zilnic eram la el și aveam grijă de ei împreună. Le dădeam de mâncare, le făceam curat, îi puneam să pască într-un țarc.
Totul a pornit de la primul iepure primit cadou de la prietenul lui
La un moment dat, el a plecat la facultate, la Timișoara, și nu a mai putut să aibă grijă de ei și s-a decis să-i taie. Am vorbit cu el să-mi dea și mie unul și mi-a ales cel mai mare iepure pe care îl avea. L-am dus acasă și l-am pus în cușca câinelui.
Așa am pornit! Primul iepure l-am ținut în cușca câinelui, pe care am pus o plasă de rapiță, să nu iasă, pentru că nu aveam cuști pentru el. La mine în familie nu a avut niciodată nimeni iepuri”, povestește Lucian, potrivit gandul.ro.