Sari la conținut
Home » O rasă antică de câini a dispărut oficial din Europa! Ultimul membru a murit într-o grădină zoologică din Marea Britanie

O rasă antică de câini a dispărut oficial din Europa! Ultimul membru a murit într-o grădină zoologică din Marea Britanie

sursă foto: mirror.co.uk

Ultimul membru al unei sub-specii străvechi de câini din Marea Britanie a murit într-o grădină zoologică din Devon. „Câinele cântăreț” din Noua Guinee, pe nume Kota, a murit la vârsta de 15 ani la Exmoor Zoological Park la mijlocul lunii martie, a anunțat organizația caritabilă.

S-a demonstrat că acești câini „cântăreți” din Noua Guinee sunt strămoșii originali ai tuturor câinilor domestici din regiunea asiatică, a precizat grădina zoologică.

sursă foto: dogtime.com
sursă foto: dogtime.com

Câinii cântăreți și-au căpătat numele datorită urletului lor unic

Animalul se afla în îngrijire paliativă de două luni, după ce și-a pierdut partenerul Belle cu patru săptămâni mai devreme. Câinii își primesc numele de la urletul lor unic, care a fost comparat atât cu cântecul balenei cu cocoașă, cât și cu un yodel.

Trăind în sălbăticie în munții îndepărtați din Noua Guinee, ei s-au adaptat la mediul lor de peste 20.000 de ani, fără a avea contact cu oamenii.

sursă foto: bbc.com
sursă foto: bbc.com

 

Un purtător de cuvânt al Grădinii Zoologice a declarat: „Cu mare tristețe anunțăm moartea lui Kota, ultimul nostru câine cântăreț din Noua Guinee… Atât Belle, cât și Kota au fost ambasadori fenomenali pentru grădina zoologică, au avut un număr mare de urmăritori și vor lăsa un mare gol în multe inimi”.

Ce rămâne de făcut

Grădina zoologică nu a putut spune cu certitudine dacă Belle și Kota vor fi înlocuite, dar a adăugat că „încearcă să mențină o prezență în Marea Britanie pentru acest câine ancestral de importanță vitală”.

Aceasta a spus că se află în discuții cu Societatea de Conservare a Câinilor Cântăreți din Statele Unite, dar că acolo există doar șase femele de reproducere în acest moment, fără să se aștepte vreun pui până în vară.

Reprezentanții Grădinii Zoologice nu au confirmat dacă patrupezii vor fi înlocuiți. Dar, au spus că grădina zoologică „încearcă să mențină o prezență în Marea Britanie pentru acest câine ancestral de importanță vitală”.

Istoria câinelui cântăreț

Câinii cântăreți din Noua Guinee sunt strămoșul inițial al tuturor câinilor domestici din regiune. Și își primesc numele de la urletul lor. Uneori este comparat cu un yodel sau cu cântecul unei balene cu cocoașă.

Habitatul lor natural este reprezentat de munții din Noua Guinee, în Oceania. Au reușit să se adapteze la mediul în care trăiesc de peste 20.000 de ani, cu un contact uman minim. La un moment dat, s-a crezut că sunt o specie separată. Cu toate acestea, sunt strâns înrudite cu câinii dingo din Australia.

sursă foto: bbc.com
sursă foto: bbc.com

Unele triburi de pe insulă au ținut câini sălbatici ca ajutoare la vânătoare sau ca parteneri de joacă pentru copii. Unii chiar au încercat să îi prindă pentru hrană. Potrivit CNN, la un moment dat se credea că au dispărut în sălbăticie, dar în 2016 au fost găsiți 15 în vestul Noii Guinee, în provincia indoneziană Papua.