Din cuprinsul articolului
A fost adoptată legea care permite accesul animalelor de companie pe plajă!
Regulile pe care trebuie să le respecte proprietarii animalelor de companie!
Accesul persoanelor fizice însoţite de animale de companie pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic este permis oricând în afara sezonului estival, iar pe durata sezonului estival, accesul este permis numai cu acordul operatorilor de plaje, cu condiţia ca animalele de companie să fie ţinute în zgardă sau ham şi lesă, potrivit proiectului de lege inițiat de deputata USR Cristina Rizea. Legea reintră în vigoare după ce timp de 16 ani a fost interzis accesul animalelor de companie pe plajă.
„În ultimii ani nu s-a dat niciun fel de sancţiune pentru proprietarii de animale care se plimbă cu căţeii pe plajă. Realitatea e că oamenii nici nu ştiu că este interzis. Astfel, se impune modificarea cadrului normativ, în sensul reglementării accesului pe plajă al animalelor, cu respectarea unui set de norme menit să asigure curăţenia mediului înconjurător şi siguranţa tuturor celor aflaţi pe plajă”, a declarat deputata USR Cristina Rizea.
Același proiect prevede faptul că, reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei nerespectarea de către persoanele fizice a obligaţiei de a strânge dejecţiile produse de animalele de companie pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, de a curăţa zona respectivă şi de a le arunca la gunoi.
Poliţia Locală, Poliţia Naţională şi Jandarmeria vor avea atribuţii de control pentru respectarea legii.