Universitatea din Leicester a creat un fişier genetic al pisicilor din ţară, conţinând amprentele genetice a 152 de feline. Cu ajutorul acestei baze de date s-a stabilit că părul colectat de pe corpul dezmembrat al unui bărbat ce a fost găsit mort pe o plajă din Portsmouth, în iulie 2012, provine de la pisica principalului suspect.Justiţia a reţinut ca probă părul respectiv, iar un tribunal din Winchester l-a condamnat pe David Hilder la închisoare pe viaţă. Victima, David Guy, era un vecin al acestuia, iar părul găsit pe corpul său neînsufleţit îi aparţinea pisicii lui Hilder, Tinker.„Este pentru prima dată când ADN-ul unei pisici este folosit într-un proces penal în Marea Britanie”, a subliniat dr. Jon Wetton, medicul legist care a coordonat crearea fişierului respectiv.Acesta a spus că în Marea Britanie există circa „10 milioane de pisici care lasă fără să vrea amprenta pe hainele şi mobilele din peste un sfert din case”. (A.C)