Anunţul a fost făcut de fiica sa, pe un site de socializare.
„Astăzi s-a stins din viață tatăl meu, Dinu Ștefan, cel mai bun tată din lume, un om minunat, un înger pe acest pământ”, a scris aceasta.
„Azi este o zi tristă! A murit „Îngerul animalelor”! Drum lin domnul dr. Dinu Stefan! Nu te vom uita niciodată! Lor le-aţi salvat viaţa! Vă suntem recunoscători! Virusul nemilos i-a luat viaţa! Am sperat până în ultima clipă că va fi salvat, aşa cum dânsul a salvat mii şi mii de animaluţe“, este unul dintre mesajele postate pe pagina personală de Facebook a renumitului medic veterinar Ştefan Dinu.
Medicul era internat de două săptămâni la Spitalul Municipal Caracal, spital suport-COVID-19. managerul spitalului, dr. Liviu Radu, a confirmat pentru Adevărul că medicul Ştefan Dinu, în vârstă de 77 ani, a decedat după două săptămâni de spitalizare în ATI.
„Este de două săptămâni la noi la ATI. Ne pare tare rău, un om cu adevărat deosebit, un suflet extraordinar, un om recunoscut pe plan naţional şi nu numai. Participa la congrese internaţionale, era consultat de specialişti, iubea enorm ceea ce făcea, trata şi fără bani, nu am cuvinte care să descrie cu adevărat acest OM.
Din păcate a venit prea târziu la spital. Avea o afectare pulmonară de 75-80%. A fost băgat de prima dată în ATI, i s-a recoltat proba, a stat o zi în partea de suspecţi până ne-a venit rezultatul. Este o mare pierdere…”, a declarat dr. Liviu Radu.
”Îngerul animalelor”, Ştefan Dinu, a plecat de la sat, din Dobrosloveni, judeţul Olt, unde părinţii săi creşteau animale şi le foloseau la muncile câmpului ca să-şi poată ţine în şcoli cei patru copii, trei băieţi şi-o fată. A ştiut că vrea să se facă medic veterinar spre finele liceului. A ajuns la facultate la Iaşi, a făcut studii postuniversitare la Bucureşti, şi-a dat primariatul la Cluj şi a conferenţiat la Timişoara.