Lumea animalelor

Abandonat din cauza unor probleme, un câine este salvat de pe străzi!

Abandonat din cauza unor probleme, un câine este salvat de pe străzi!

Bietul câine a fost lăsat pe stradă, fără pic de milă!

Câinii de vânătoare sunt animale des întâlnite în anumite familii, însă unii dintre ei duc o viață mult mai complicată decât ar fi cazul. Proprietarii îi folosesc mai mult drept instrumente pentru vânat, iar dragostea și atenția lipsesc cu desăvârșire.

Speriat şi bolnav, un câine stătea întins într-un colţ în spatele unei clădiri. Din fericire, cineva a sunat la DAR Animal Rescue, care şi-a trimis imediat voluntarii.

El a simțit că oameni veniți vor să îl ajute, și a început încet să își arate personalitatea frumoasă.

L-au numit Carson și a fost dus la o clinică veterinară, unde a fost supus unui control amănunţit. A doua zi, Carson se simţea deja mult mai bine.

A fost dus într-un adăpost pentru animale, acolo unde și alți câini au fost nevoiți să treacă prin situații neplăcute, dar similare. Chiar dacă a simțit dragostea voluntarilor, inițial Carson a fost reticent la vederea celorlalți câini, însă totul avea să fie doar o problemă de timp până când va fi complet vindecat.

Pe măsură ce timpul trece, Carson îşi revine, însă a rămas puțin cu traumele din trecut, care uneori îi blochează bucuria vieții.

Voluntarii îşi doreau să-i poată explica totul, dar deocamdată trebuia să aibă răbdare şi să vadă că viaţa lui se îmbunătăţeşte cu fiecare minut.

A început să înțeleagă că restul animalelor de companie aflate în adăpost sunt într-o situație apropiată de a lui, iar frica s-a transformat într-o oarecare dorință de a explora cât mai mult. A început să se joace cu restul câinilor din centru, iar atenția pe care o primește constant de la voluntari reușește să facă minuni.

Este doar o chestiune de timp până când va fi complet refăcut!

Recent Posts

Limbajul pisicilor: ce comunică pisicile cu poziția cozii lor

Cât de bine cunoști limbajul pisicilor? Află ce încearcă să îți spună blănoșii prin poziția…

2 ore ago

Lucruri ingenioase de care orice proprietar de pisică are nevoie (în afară de cutia de carton)!

Toți cei care avem pisici știm că sunt creaturi exigente, dar și pretențioase. Și e…

3 ore ago

Alimente care sunt periculoase pentru câine: asigurați-vă că nu le va mânca vreodată!

Hrana este unul dintre cei mai importanți factori din viața unui câine. Îi dă energie,…

4 ore ago

Veranda Mall devenit pet friendly! Cum să-ți planifici vizita alături de prietenul blănos

Vești bune pentru iubitorii de animale! De la 1 noiembrie, Veranda Mall a deschis ușile…

5 ore ago

10 semne care arată clar că câinele tău te iubește

Câinii iubesc necondiționat și cel mai adesea își exprimă dragostea în următoarele zece moduri. Câinii…

5 ore ago

Acestea sunt rasele de câini care sunt potrivite chiar dacă locuiți într-un apartament mic

Când vine vorba de animalele de companie în apartament, mărimea contează. Lăbuțele uriașe și labele…

6 ore ago