Din cuprinsul articolului
Abandonat la marginea drumului, un câine refuză să părăsească locul în care și-a văzut ultima oară familia!
O cățelușă abandonată la marginea unui drum din Pennsylvania impresionat pe toată lumea prin intermediul loialității arătate fostei sale familii, cea care a abandonat-o fără milă. Fără să înțeleagă ceea ce se întâmplă, bietul animal de companie și-a așteptat familia în același loc în care a văzut-o ultima oară, refuzând să se apropie de alți oameni.
Cei care au observat bietul animal de companie au decis să contacteze voluntarii adăpostului pentru salvarea animalelor „Speranza Animal Rescue”, fiind conștienți de profesionalismul acestora.
„Stătea în acelaşi loc, de parcă ar fi aşteptat să i se întoarcă familia. Dar aceştia nu au făcut-o niciodată”, mărturiseşte Janine.
„În prima şi a doua zi în care am vizitat-o, am reuşit să o hrănesc”, a spus Guido. „Totuşi, dacă încercam să mă apropii de ea cu latul special pentru a încerca să o capturez, fugea de fiecare dată”. Guido a fost foarte aproape să o prindă pe căţeluşa pe care a numit-o Carla, dar aceasta s-a speriat şi s-a ascuns în pădure.
„Parcul este o zonă foarte populată”, a explicat Guido. „Carla se speria de toţi oamenii din jurul ei”.
După mai multe încercări şi eforturi, în sfârşit au reuşit să o prindă.
După mai multe încercări şi eforturi, în sfârşit au reuşit să o prindă. „Am reuşit! Sunt atât de încântată.” – a spus Guido. „Noua ei viaţă a început. De acum este în siguranţă şi o iubim.”
Fiecare dintre noi are anumite trăsături de caracter care dezvăluie cine suntem cu adevărat. Unii…
Cumpărarea și alegerea unei rase de câine este extrem de importantă! Vei trăi cu câinele…
De câte ori pe zi îi spui câinelui tău „te iubesc”? Un nou studiu a…
Este prietenul tău blănos una dintre rasele de câini care sunt aproape imposibil de dresat?!…
Pentru oameni, afișarea unui zâmbet este o modalitate ușoară de a evita neînțelegerile. Și, conform…
Leonardo DiCaprio are acum o nouă specie de șarpe numită în onoarea sa! Cercetătorii au…