Lumea animalelor

Abandonat pentru că era considerat agresiv, un Pitbull cunoaște pentru prima dată iubirea unei familii!

Abandonat pentru că era considerat agresiv, un Pitbull cunoaște pentru prima dată iubirea unei familii!

Patrupedul a fost lăsat într-un adăpost din California!

Pentru Cruz, un Pitbull greu încercat de viață, prejudecățile asupra rasei sale l-au pus în situația să fie abandonat într-un centru pentru animale.

Totul avea să se schimbe după ce a întâlnit-o pe Maria Sanchez, o voluntară dedicată.

Încetul cu încetul, Cruz s-a apropiat pas cu pas de ea până când Maria l-a putut mângâia.

După primele mângâieri, pentru Maria totul a fost cât se poate de clar. Cruz nu era nici pe departe câinele despre care se zvonea că trebuie să te fereşti, ci un patruped adorabil care avea nevoie doar de puţină afecţiune.

Abandonat pentru că era considerat agresiv, un Pitbull întâlnește o femeie cu suflet mare

Într-un videoclip emoţionant, puteţi vedea că dragostea şi grija sunt tot ce are nevoie un animal. Şi, în cele din urmă, şi poate cel mai important, Cruz a câştigat nu numai dragostea voluntarilor, ci şi o casă şi o familie care îl iubeşte şi îi oferă toată afecţiunea pe care o merită.

De acum înainte, patrupedul va avea parte de multă afecțiune, iar totul se va transforma într-o frumoasă poveste de adopție.

 

Recent Posts

9 rase de câini care se înțeleg perfect cu pisicile. O galerie foto absolut adorabilă

Atenție, atenție! Acum nu mai trebuie să te definești ca o „persoană iubitoare de pisică”…

13 ore ago

Cățelul tău știe când cineva este rău cu tine și își amintește de asta

Un câine este cu siguranță cel mai bun prieten al omului. Este iubitor, amuzant și…

15 ore ago

Noul animal de companie preferat în rândul românilor. Cererea crescut semnificativ, iar piața neagră a explodat

Noul animal de companie preferat în rândul românilor. Popularitatea tarantulelor ca animale de companie a…

16 ore ago

De ce își înfige pisica ghearele în diverse obiecte? Diferite gesturi și comportamente ale pisicii

Pisicile folosesc diferite gesturi și comportamente pentru a comunica atât între ele, cât și cu…

17 ore ago

Cluj: campanie gratuită de sterilizare câinilor și pisicilor cu stăpân

Primăria Cluj-Napoca, sub conducerea primarului Emil Boc, inițiază luni, 4 noiembrie, o campanie gratuită de…

18 ore ago