Din cuprinsul articolului
Un dosar penal pentru act de cruzime față de animale a fost primit de un bărbat la Iași, întrucât vindea, la o piață din zona Dacia, patru pui de Bichon mult prea mici pentru a fi comercializați, având doar 7 săptămâni. Polițiștii au dat peste bărbat în timpul efectuării mai multor controale în piețele din oraș.
Bărbatului i s-a întocmit dosar penal de către polițiștii ieșeni pentru motivul că acesta nu avea voie să scoată la vânzare cățeii, întrucât aceștia aveau doar șapte săptămâni, iar în lege este stipulat că se interzice vânzarea puilor care nu au împlinit vârsta de opt săptămâni.
În ziua în care a fost prins vasluianul, atât polițiștii, cât și reprezentanții Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (D.S.V.S.A) au desfășurat controale în piețele din oraș, pentru a vedea dacă se respectă prevederile legale în materie de protecție a animalelor.
Comerțul cu animale de casă, sursă de venit importantă pentru români
Aceasta sursă de venit reprezintă una deloc neglijabilă pentru multe familii de la noi din țară, iar comercializarea puilor de căței începe cu prețuri de la 200 de euro și pot ajunge la aproape 1000 de euro, în funcție de rasă.
Totodată, în România se află un procent mare de familii care sunt în posesia unui animal de companie, fie el legal sau ilegal, concret, o familie din patru deține un patruped.
„La data de 18 septembrie, în jurul orei 19.00, în cadrul unei acţiuni derulate în piaţa agroalimentară Dacia, din municipiul Iaşi, a fost depistat un bărbat, din judeţul Vaslui, în timp ce comercializa patru exemplare de tineret canin, cu vârsta de şapte săptămâni.
Având în vedere că despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă reprezintă un act de cruzime faţă de animale, iar această faptă reprezintă infracţiune, în cauză a fost întocmit un dosar penal, conform art. 25, alin. 1, lit. b, din Legea nr. 205/2004, privind protecţia animalelor, iar cercetările continuă”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi, informează adevarul.ro.
„Acţiunile au fost derulate în perioada 16 – 18 septembrie, pentru creşterea siguranţei cetăţenilor în spaţiile publice şi reducerea riscurilor producerii unor evenimente negative în care sunt implicate animale, atât prin desfăşurarea de activităţi preventive, cât şi prin aplicarea cu fermitate a prevederilor legale din acest domeniu, atunci când se constată abateri de la normele legale incidente”, au mai transmis reprezentanții Poliției Iași.