Categories: Lumea animalelor

Adoptat când era mic și plin de probleme, un pisoi se transformă complet după o perioadă!

Adoptat când era mic și plin de probleme, un pisoi se transformă complet după o perioadă!

O nouă viață pentru un pisoi abandonat fără milă!

Salvarea animalelor de companie aflate într-un adevărat impas ne impresionează de fiecare dată, iar situațiile distribuite în mediul online ne prezintă schimbarea totală prin care trec acestea. Dacă la început viața lor era plină de griji și probleme, cu timpul, odată ce sunt adoptate de oameni cu suflet mare, viața lor se transformă într-un mod în care nu s-ar fi așteptat vreodată,

În urmă cu trei ani, Justina Strumilaite a adoptat o pisică persană mică, salvând-o. De fapt, micuţul pui venit pe lume cu doar două degete la laba dreaptă şi a fost cel mai mic şi mai slab dintre fraţii şi surorile sale. Femeia s-a îndrăgostit imediat de animalul de companie şi a avut grijă de el încă din primul moment. Ea l-a numit Brownie, din cauza culorii blănitei sale, iar astăzi este aproape de nerecunoscut.

Prima dată când Justina l-a adus pe Brownie acasă aşezat într-o cutie de pantofi, toată lumea a crezut că încercarea ei de a-l salva va fi zadarnică şi că cel mic va supravieţui maxim câteva săptămâni.

Femeia, însă, nu a renunţat şi a continuat zi de zi să aibă grijă de el, l-a hrănit şi l-a tratat cu speranţa că Brownie va reuşi să treacă peste acest impas.

Datorită atenţiei şi dragostei Justinei, micul pisoi a supravieţuit, sănătatea sa s-a îmbunătăţit văzând cu ochii şi a devenit o pisică aproape de nerecunoscut. Este plin de energie, în ciuda problemei minore la lăbuţa dreaptă.

Povestea lor ne învaţă că, deşi uneori natura poate fi crudă cu cei mai slabi, există întotdeauna o speranţă, aceea de a întâlni pe cineva, om sau animal, care să îi ajută să meargă mai departe în viață.

Un pisoi

Recent Posts

Marley, pisica anului 2024. Sprijinul emoțional al fameilor traficate: „este un exemplu minunat al puterii iubirii”

Marley, pisica anului 2024,  despre care se spune că  are „darul incredibil al empatiei” ajută…

6 ore ago

Picki, îngerul salvator care și-a salvat stăpânul cu deficiențe de auz în urma potopului din Galați

Povestea lui Ionuț din județul Galați, salvat din calea viiturilor de cățelul său Picki, este…

7 ore ago

Misiune deosebită pompierilor: cățel salvat de sub dărmături într-o zonă inundată din Galați

Cățel salvat de sub dărmături. În satul Slobozia Conachi, afectat grav de inundații, pompierii din…

7 ore ago

Parteneriat între două mari companii: împreună pentru promovarea responsabilității față de animale

 Organizația Eduxanima și Fressnapf România au format un parteneriat strategic pentru a promova protecția și…

8 ore ago

Blondul din Berceni, motanul care se plimbă pe la geamurile bucureștenilor din cartier

Povestea Blondului din Berceni, un motănel fără adăpost, a captat atenția comunității online din București.…

10 ore ago

Caz cutremurător / Acuzații deosebit de grave aduse unor doi copii din Prahva, de 13 și 15 ani: suspectați că au ucis cu cruzime patru pui de câine.

Tragedia  s-a petrecut într-o localitate din județul Prahova, unde doi copii, cu vârste de 13…

11 ore ago

Parteneri