Afecțiunea oferită de cățelușe puiuților poate influența comportamentul patrupezilor la maturitate? Studiu

Afecțiunea oferită de cățelușe puiuților poate influența comportamentul acestora la maturitate. Știm cu toții că îngrijirea de calitate pe care o mamă o oferă copiilor săi influențează în mod semnificativ modul în care aceștia se vor descurca în lume ca adulți. Funcționează la fel și la câini?

Câinii-mamă nu urmează cursuri sau citesc cărți despre îngrijirea cățeilor și nici nu caută pe internet sfaturi de specialitate despre cum să își crească puii. Publicul larg pare să creadă că toate femelele de câine vin cu un manual de îngrijire maternă moștenit genetic și că toate mamele canine oferă îngrijirea adecvată necesară pentru a produce căței sănătoși și bine adaptați.

Știința sugerează că acest lucru ar putea fi greșit, că afecțiunea oferită de cățelușe puiuților nu este unitară la toate și că diferă de la patruped la patruped.

Ce se întâmplă la primate?

Datele sunt clare în cazul oamenilor. Antropologul Margaret Mead a observat că acele civilizații care au refuzat afecțiunea fizică în copilărie au avut mai multă violență la vârsta adultă și structuri sociale mai puțin cooperante.

Harry Harlow, de la Universitatea din Wisconsin, a arătat că privarea maimuțelor sugari de mângâierea și de stimularea tactilă frecventă oferită de obicei de mame a fost dăunătoare din punct de vedere fizic și psihologic.

Maimuțele private de atingere cresc aproape întotdeauna agresive, antisociale și lipsite de sentimente. Nu au încredere în ele și se sperie ușor.

Au nevoie cățeii de o atingere, mângâiere similară și consistentă din partea mamei pentru a se dezvolta normal? Și oare mamele canine oferă automat acest contact esențial?

Cercetătorii suedezi, conduși de Pernilla Foyer de la Universitatea Linköping, au explorat această întrebare la câinii ciobănești germani. Aceștia au filmat mamele canine interacționând cu puii lor în primele trei săptămâni. Ei au luat notă de legătura lor fizică cu cățeii și de nivelul de stimulare prin atingere pe care îl ofereau.

Cercetătorii au măsurat, de asemenea, timpul petrecut de mamă în țarcul de fătare, timpul petrecut în contact cu cățeii, alăptându-i, lingându-i, adulmecându-i, pipăindu-i sau mișcând puii cu nasul.

Oamenii de știință au observat diferențe marcante în ceea ce privește nivelurile de îngrijire maternă. Unele mame au petrecut mult timp atingând, manipulând și îngrijind puii, în timp ce altele au fost mai neglijente și mai neatente.

Nivelul de afecțiune crează diferențe?

Pentru a determina dacă cantitatea de afecțiune pe care cățeii au primit-o de la mamele lor a făcut vreo diferență la câinii adulți, cercetătorii au administrat un test de temperament când puii aveau aproximativ 18 luni.

Aceștia au folosit un test folosit de forțele armate suedeze pentru a selecta viitorii câini de muncă militară. Unele dintre aceste măsuri implică interacțiuni sociale și cooperare cu oamenii, ceea ce le permite cercetătorilor să calculeze o dimensiune a temperamentului numită angajament social sau sociabilitate.

Alte teste au implicat disponibilitatea câinelui de a interacționa cu mediul înconjurător, cum ar fi urmărirea sau jocul care imită o luptă, ceea ce permite calcularea unui scor pe care cercetătorii l-au numit angajament fizic.

În plus, oamenii de știință au expus subiecții testelor și la evenimente înspăimântătoare sau potențial amenințătoare, cum ar fi zgomote puternice sau manechine care apăreau brusc și se îndreptau spre câine. În acest caz, ceea ce se punctează este opusul fricii și este o măsură a dorinței câinelui de a se confrunta fizic cu ceva care îl amenință, ceea ce noi numim tărie de caracter la oameni.

Mai multă afecțiune primită de căței ajută la obținerea unei vieți mai fericite și sănătoase la maturitate

Rezultatele au fost în concordanță cu rezultatele observate în cercetările pe primate și pe oameni. Mai multă îngrijire și atingere maternă au dus la câini cu niveluri mai ridicate de implicare socială, implicare fizică și tărie de caracter.

Aceștia erau mai prietenoși, mai activi, dispuși să interacționeze cu lumea lor și mai puțin predispuși să se sperie de evenimente neașteptate și potențial amenințătoare din mediul lor.

Astfel, există o paralelă între dezvoltarea comportamentului uman și dezvoltarea comportamentului canin.

Atât în cazul cățeilor, cât și al sugarilor umani, o frecvență ridicată a contactului fizic sub formă de îmbrățișare sau pur și simplu de atingere a mamelor lor face mult mai probabil ca aceștia să se transforme în adulți deschiși interacțiunii cu alți câini, oameni și mediul înconjurător, ajutându-i să aibă o viață împlinită.