Afecțiunea voluntarilor și tratamentul specializat, salvarea unui cățel bolnav și deprimat!
Cățelul era foarte speriat și anemic!
Un cățel a ajuns într-o stare extrem de complicată la adăpostul „SOS 4 Patas”, cu sediul în Paraná, fiind victima unor grave abuzuri. El avea nevoie urgentă de intervenția unor oameni cu suflet mare, care să îi pună sănătatea pe primul loc.
„Cine poate maltrata o fiinţă în aşa hal? Mă ocup de 9 ani de salvări şi încă nu pot înţelege ce determină o persoană să facă aşa ceva, cu o fiinţă atât de neajutorată”, a scris Mariane Mazzon, purtătoarea de cuvânt a „SOS 4 Patas” în secţiunea de comentarii unei postări comune pe Instagram.
Bietul patruped a fost abandonat şi lăsat să moară.
Totul avea însă să se schimbe, asta după ce ajutorul oamenilor îl va pune pe picioare în câteva săptămâni. Ulterior, el va fi transferat într-o casă temporară, de unde va fi pus la dispoziţie pentru adopţie.
Toată lumea a rămas impresionată de voința micuțului patruped de a trăi, iar de acum înainte, o familie iubitoare îi va oferi toată dragostea din lume.
„Rezultatele sunt uimitoare, urmând ca infecțiile de piele să fie tratate în decursul zilelor viitoare”, a mai adăugat purtătoarea de cuvânt.