Află povestea lui Tyson, eroul cu trei picioare! Un buldog francez extreme de iubitor fost victima unui crunt accident. Câinele din America, în vârstă de aproximativ doi ani, a ajuns pe mâna unor specialiști care au încercat să-i salveze piciorul bolnav, dar, din păcate, ei au decis că cea mai bună soluție pentru cățel este amputarea.Află povestea lui Tyson! A fost un proces lung și dureros pentru Tyson, dar și pentru stăpânii lui. Ei spun că după intervenția chirurgicală suferită, Tyson se simte foarte bine, iar pentru ei, această experiență neplăcută a fost ca o adevărată lecție de viață. Câinele le-a arătat că trebuie să aprecieze ceea ce au și, indiferent cât de gravă este problema, trebuie să zâmbească.Tyson este un erou și am vrut să-ți spunem povestea lui pentru că în lume există și alți cățeluși șchiopi care merită să fie adoptați și iubiți.Atunci când își pierd un picior, atât pisicile cât și câinii își pot continua activitațile fară prea multe probleme, folosindu-se de celelalte trei membre.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…