EMOȚIONANT! Află POVESTEA INEDITĂ a lui Kitty, spusă chiar de felina domesticită. Animal Zoo vă aduce o nouă poveste emoționantă, de data aceasta avându-o în rol principal pe Kitty.O familie din București m-a găsit pe o stradă, probabil că a-și fi murit în cele din urmă dacă nu se opreau din drumul lor. Am reușit să-i înduioșez chiar din prima clipă.Să va povestesc cum s-a întâmplat totul, cum am ajuns să locuiesc într-o casă cu două pisici, un câine și o șinșila.Afară ploua cu găleata, iar eu, chiar dacă sunt foarte mică, am început să plâng foarte tare. În acel moment, o mașină s-a oprit la semafor, iar o domnișoară care se afla în autoturism s-au repezit spre mine și m-au luat cu ea. Am ajuns destul de repede la destinație, m-a băgat repede la baie unde mi-a făcut un duș pe cinste, pentru că eram udă, plină de noroi și purici, da a-ți auzit bine, eram plină de multe insecte mici care mă ciupeau foarte tare. Apoi mi-au dat să mănânc și am adormit instant. Noaptea a venit repede. Ca nu cumva cele două pisici să NU ÎMI FACĂ RĂU, noua mea prietenă mi-a făcut un pat dintr-un papucel de pluș și m-a băgat în baie, iar eu, pentru că-mi doream enorm să stau cu ea, m-am urcat în gluga unui halat ce era agățat într-un cuier. Am stat acolo până când a venit ea. M-a luat în brațe și mi-a dat un pupic pe nas.
Hrana este unul dintre cei mai importanți factori din viața unui câine. Îi dă energie,…
Vești bune pentru iubitorii de animale! De la 1 noiembrie, Veranda Mall a deschis ușile…
Câinii iubesc necondiționat și cel mai adesea își exprimă dragostea în următoarele zece moduri. Câinii…
Când vine vorba de animalele de companie în apartament, mărimea contează. Lăbuțele uriașe și labele…
V-ați întrebat vreodată dacă câinii pot ronțăi fructe și le pot mânca ca pe o…
În fața unei întâlniri cu un câine fără stăpân, ASPA (Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția…