Lumea animalelor

Ajutor pentru fermierii afectati de pandemia de coronavirus. Cum îi ajută statul român

Ajutor pentru fermierii afectati de pandemia de coronavirus. Fermierii pot solicita ajutorul de stat în centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). 

Ajutor pentru fermierii. Cererea de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor de animale în contextul crizei economice generată de pandemia COVID-19 și documentele justificative se depun la centrele județene ale APIA, iar în situația în care dețin mai multe exploatații la centrul județean APIA pe raza căruia au sediul social sau își au domiciliul, după caz, informează RRA.

Documentele justificative pot fi transmise și prin fax, poștă sau în format electronic prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură pe fiecare pagină a documentului transmis. Beneficiarii sunt crescători care dețin animale, respectiv întreprinderi individuale și familiale, persoane fizice autorizate, persoane fizice, după caz, precum și persoane juridice.

Ajutorul de stat pentru susținerea activității crescătorilor de animale poate fi cumulat cu alte forme de sprijin.

Recent Posts

10 cele mai ușor de îngrijit animale de companie

Dacă vă plac pisicile, știți că, deși au o fire independentă, majoritatea felinelor nu sunt…

26 de minute ago

Hernia ombilicală la pisică: simptome, cauze, diagnostic și tratament

Hernia ombilicală este o deschidere în peretele muscular unde se află ombilicul (buricul). Hernia permite…

10 ore ago

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. „Într-un oraș civilizat, pot fi și ei civilizați”

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. Defilarea organizată de Școala de Dresaj Pro Dog…

11 ore ago

Asociaţia Chinologică Română: va fi omologat provizoriu internaţional Ciobănescul Românesc Corb

 Ciobănescul Românesc Corb. Cristian Ștefănescu, președintele Asociației Chinologice Române, a anunțat vineri, în cadrul competiției…

12 ore ago

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Iubitorii de animale și politicienii atacă „Legea masacrului”

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Lângă rețeaua de autostrăzi care străbate…

13 ore ago

130 de animale aflate în situații de pericol au fost salvate în luna august, fiind întocmite peste 180 de dosare penale

În perioada 1 - 31 august 2024, polițiștii structurilor pentru protecția animalelor au aplicat amenzi…

14 ore ago

Parteneri