Lumea animalelor

Alertă de călătorie! FINAL de misiune pentru ACVILA țipătoare ARLIE? Ce s-a întâmplat cu ea?

Alertă de călătorie! Ce s-a întâmplat cu Arlie? Ornitologii spun că emițătorul satelitar cu care a fost echipată acvila țipătoare Arlie transmite din aceeași locație, din sudul Sudanului de Sud, în apropiere de granița cu Uganda, din rezervația naturală Kidepo. Ultimele coordonate furnizate de emițător au venit pe 4 octombrie, apoi, toate coordonatele au fost transmise din același loc, de la sol.

În mod normal, în astfel de situații, se apelează la colegi ornitologi din alte state, care merg și verifică cele două posibilități.

„Și de această dată s-a apelat la ghizi de safari și sperăm că se va primi un răspuns în curând. Cu toate acestea, zona în care se află acum emițătorul este una „fierbinte”, în care probabil foarte puține persoane s-ar încumeta să meargă și să verifice starea păsării sau a dispozitivului. Chiar și Ministerul Afacerilor Externe din România are în vigoare o alertă de călătorie în care se specifică situația conflictuală inter-tribală din Sudanul de Sud”, a declarat Ovidiu Bufnilă, purtătorul de cuvânt al Socieţăţii Ornitologice Române (SOR).În ceea ce o privește pe Arlie, două ipoteze sunt în discuție. Fie pasărea a murit și a ajuns la sol, fie emițătorul satelitar s-a desprins și a căzut. Dispozitivul este fixat pe spatele acvilei cu un șnur dintr-o singură legătură, dacă acesta se desface, atunci șnurul cade, tocmai pentru a nu împiedica zborul acvilei.Vă reamintim că Arlie a fost una dintre cele 19 acvile țipătoare mici inelate și dotate cu emițător satelitar în cadrul proiectului LIFE+ „Conservarea acvilei țipătoare mici în România”, proiect implementat de Societatea Ornitologică Română, Agenția Regională de Protecția Mediului Sibiu și Grupul Milvus. În acest proiect au mai existat situații când o pasăre a fost ucisă, dar și situații când emițătorul a căzut de pe pasăre.Beni este una dintre păsările care a pierdut transmițătorul de pe spate. În 2010, aparatul său a încetat să mai emită, dar pasărea a fost observată de ornitologul italian Saverio Gatto în Egipt. A fost recunoscută după inelul de la picior. Tot atunci păsările Cingar și Arthur au rămas și ele fără transmițătoare.Ornitologii spun că singura modalitate certă de a verifica soarta acvilei este așteptarea primăverii. Ei cunosc teritoriul lui Arlie și vor monitoriza cuiburile în perioada în care se știe că ea revine acolo. Arlie poartă pe picioare inele ornitologice și poate fi recunoscută după ele. Este de ajuns să fie fotografiată, să se vadă seria și numărul inscripționate pe inele, iar apoi se va confirma dacă este în viață sau nu.Și Arlie și celelalte acvile care au fost monitorizate satelitar în acest proiect au adus informații extrem de importante pentru conservarea speciei în țară. Emițătoarele au indicat clar care sunt habitatele preferate pentru cuibărit, ce zone trebuie protejate, ce suprafețe folosesc pentru hrănire și ce măsuri de conservare se impun pentru a le proteja habitatele. Informațiile obținute de biologii români au fost comunicate și la nivel european, iar Planul Național de Acțiune în România a fost creat cu contribuția datelor provenite de la aceste exemplare de acvile echipate cu emițătoare satelitare.

ANIMAL ZOO VĂ RECOMANDĂ SĂ CITIȚI ȘI:

Ști ce paote face cu adevărat o VEVERIȚĂ în curtea ta? VIDEO AMUZANT

25 Oct, 2017 la 11:59 amModifica

Pe străzi cu BRANULA în lăbuță!

25 Oct, 2017 la 10:59 amModifica

A fost măcelarit la propriu cu un topor. Povestea câinelui mutilat i-a uimit pe români. Cum arată acum animalul

25 Oct, 2017 la 10:49 amModifica

Recent Posts

Fiecare semn astrologic are propriul animal spiritual – află care este al tău

Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…

14 ore ago

Zonkey, animalul hibrid care are o mamă măgăruș și un tată zebră

Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…

15 ore ago

Câinii pot simți furtunile sau schimbările meteorologice?

Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…

16 ore ago

„Tramvaiul Responsabilității” din Iași: un proiect unic în țară dedicat animalelor de companie

Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…

17 ore ago

Afecțiuni la care sunt expuși câinii și pisicile pe timp de iarnă

Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…

18 ore ago

De ce sunt pisicile atât de obsedate de indicatoarele laser?

Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…

19 ore ago

Parteneri