Medicii veterinari afirma ca o hrana variata, care contine legume, paste fainoase si carne, este cea mai buna pentru cateii de companie. Insa, de obicei, proprietarii animalelor prefera granulele, din lipsa de timp, dar si pentru ca acestea le ofera aproape tot necesarul zilnic. „Discutia despre alimentatia animalelor de companie este complexa. Proprietarii cainilor si pisicilor, in proportie de 80%, prefera alimentatia industriala, uscata, de tip granule sau umeda, cum ar fi conservele. Eu recomand, pe cat posibil, o mancare naturala. De exemplu, pentru cateii de talie mica este ideala o mancare de orez, cu legume si carne de pui, de preferat piept. Jumatate sa fie orez si cate un sfert, legume si carne”, afirma, pentru adevarul.ro, dr. Gabriel Axinte, presedintele Asociatiei Chinologice din judetul Bacau.O alimentatie deficitara este si una din cauzele obezitatii la cainiTrebuie evitata carnea din meniul zilnic, mai spune medicul. „Este asa-zisa boala „a cainelui de restaurant”, care permanent primeste ceva, care e hranit in continuu. Asta determina disfunctii in lant, de pe urma secretiilor si enzimelor. In cele din urma, se imbolnaveste. In cazul cainilor de talie mare, frecventa este torsiunea de stomac, afectiune care este o urgenta medicala, care-i pune viata in pericol. Lor li se recomanda cate doua-trei mese pe zi, in cantitati mai mici si mancare care sa nu fermenteze”, a mai declarat, potrivit sursei citate, medicul Axinte.Ce este strict interzis pentru un animal de companie? Desi par foarte fericiti cand primesc ciocolata sau pastrama, produsele de acest gen sunt o adevarata bomba toxica. Iar lista produselor interzise este mult mai lunga: alcool, salam, carnati, oase de pui s.a. Cei care isi iau un animal de companie trebuie sa stie ca este o mare responsabilitate, care cere timp, atentie, resurse financiare si cunoasterea unor notiuni din domeniu. „Trebuie alternata alimentatia uscata cu cea umeda, trebuie evitate produsele prajite. O alimentatie prea umeda duce la aparitia tartrului dentar. Oasele de pui sunt foarte periculoase, pot duce la constipatii, dar si la perforarea intestinelor”, afirma medicul Gabriel Axinte.Specialistii veterinari spun ca orice posesor al unui animal de companie trebuie sa urmareasca atat comportamentul acestuia, cat si modul in care arata. Schimbarea de dispozitie, caderea parului, scaderea greutatii sau cresterea ei brusca sunt motive de ingrijorare si cel mai bine ar fi sa fie consultat un medic. Totodata, trebuie observate materiile fecale, consistenta lor, daca exista sange in acestea. Este deosebit de importanta si igiena animalului si a hranei sale. Trebuie evitata hrana alterata, apa trebuie schimbata cel putin odata pe zi, mesele sa fie regulate si, pe cat posibil, cantitatea de mancare sa fie controlata. Doar asa, cainii sau pisicile vor avea o stare optima de sanatate.Apa cu sare si vizita la veterinar, obligatorii in cazul intoxicatiilor!Foarte multi iubitori de animale isi pierd fiinta iubita dupa ce aceasta ingereaza substante interzise gasite in apartament sau in curte. Cainii prefera substantele dulci, pe care le detecteaza imediat prin miros si gust. De cele mai multe ori, acestia mor pana la venirea stapanului. „Fiecare posesor de animale trebuie sa le fereasca de substantele toxice care exista prin casa. Intoxicarile se produc deoseori prin inghitirea de antigel, otrava de sobolani, detergenti dar si alte substante, care se gasesc in casa fiecaruia si au potential letal. Daca, totusi, situatia nefericita s-a produs, trebuie sa-i fie administrata apa cu sare, pentru a vomita ce a inghitit si cat mai repede posibil sa fie adus la medic”, a mai spus specialistul bacauan.